Postul OTV a fost amendat, miercuri, cu 10.000 pentru emisiunile "Nu te supara frate" din 10 ianuarie si "Lumea de azi, lumea de maine" din 29 ianuarie, pentru limbaj violent si vulgar si, respectiv, pentru publicitate mascata. Tot cu 10.000 de lei a fost amendat si postul Radio ZU pentru "comentariile pe teme sexuale" facute de Daniel Buzdugan in cinci editii ale emisiunii Morning ZU.
Potrivit unui comunicat al CNA, postul OTV a incalcat normele in vigoare privind protectia minorilor, precum si un articol din Legea audiovizualului care spune ca "publicitatea si teleshoppingul pentru orice fel de produs sau tratament pentru slabit ori pentru mentinerea greutatii corporale" nu pot fi adresate persoanelor sub 18 ani, iar publicul "trebuie avertizat asupra acestui aspect printr-un insert scris si/sau sonor".
Tot miercuri, Consiliul a analizat o sinteza a emisiunilor matinale difuzate la posturile de radio, in perioada 1-28 februarie 2010, si a constatat ca "mai multe editii contin expresii licentioase, comentarii pe teme sexuale si subiecte nepotrivite in raport cu ora de difuzare, fapte care incalca legislatia audiovizuala privind protectia minorilor", mentioneaza comunicatul.
In consecinta, membrii CNA au decis sa sanctioneze Radio Zu cu 10.000 de lei pentru cinci editii ale emisiunii Morning ZU, in care Daniel Buzdugan a facut mai multe "comentarii pe teme sexuale", si sa someze public Radio 21 pentru emisiunea "Fabrica DeMenta", din 4 februarie 2010, unde "s-a facut o farsa cu aluzii obscene".
Hotnews
OTV si Radio Zu, amendate cu cate 10.000 de lei pentru limbaj vulgar
martie 10, 2010
0
Categorii
Comentariul va fi postat dupa aprobare