Cântăreţul Lucian Viziru a depus plângere la DNA privind organizarea preselecţiei pentru Eurovision de către Televiziunea Română, managerul de proiect Dan Manoliu apreciind că acest demers este ca o telenovelă şi susţinând juriul care a făcut preselecţia, informeaza Mediafax.
Presa a scris sâmbătă că Lucian Viziru a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind modul în care TVR a organizat preselecţia pentru Eurovision, la care s-a înscris şi el. Piesa lui Lucian Viziru nu a fost selectată printre cele 15 care au intrat în concurs la selecţia naţională pentru Eurovision.
Fostul solist al trupei Gaz pe Foc ar fi cerut ca România să fie descalificată anul acesta la Eurovision, pentru că au fost artişti favorizaţi la preselecţie, prin prezenţa în juriu a unor reprezentanţi ai unor case de discuri – Sorin Sfârlea de la Universal Music, casă cu care are contract Cătălin Josan, şi Cătălin Muraru, de la Roton, casă cu care are contract Keo, unul dintre compozitorii piesei interpretate de Josan.
In urma concursului organizat sambata seara, Mandinga au fost desemnati reprezentantii Romaniei la finala internatională a concursului Euroovision din mai de la Baku.
Comentariul va fi postat dupa aprobare