Pilates este o metodă de exerciții fizice, similară cu yoga, dar care se concentrează pe zona mediană a corpului, adică abdomen, oblici, partea de jos a spatelui și așa mai departe. Din acest motiv, metoda Pilates dezvoltă ceea ce o bună parte dintre cei care depun efort fizic doresc – forță, flexibilitate, rezistență musculară, coordonare, echilibru și o postură corespunzătoare. Chiar dacă în aparență pare a fi o metodă doar pentru sportivii de performanță, așa cum vom arăta în cele ce urmează ea este de fapt folosită și de oameni obișnuiți, din diverse domenii. Așadar, acest material se va concentra pe câteva dintre beneficiile acestei metode.
Extraordinar pentru abdomen.
Pilates este o metodă care solicită zona mediană a corpului mai mult ca orice altceva. De fapt, după ce au finalizat un antrenament Pilates de 36 de săptămâni, femeile și-au întărit mușchiul rectus abdominis (mușchiul responsabil pentru pătrățele pe care le vedem la persoanele bine definite) cu aproximativ 21%. În același timp, au reușit să elimine dezechilibrele musculare existente între partea stângă și partea dreaptă a corpului, așa cum scria studiul Medicine & Science in Sports & Exercise.
Contribuie la reducerea afecțiunilor lombare.
Așa cum spunea și Tracy Zindel, un instructor celebru de Pilates din Chicago, “o zonă mediană sănătoasă înseamnă și un spate sănătos. Din această cauză, persoanele cu disconfort cronic la nivelul spatelui care au practicat Pilates pentruminim patru săptămâni au observat o ușurare mai mare a disconfortului, comparativ cu cei care consultau alți specialiști, spune un studiu al Journal of Orthopedic & Sports Physical Therapy.
Îmbunătățește atenția.
Pilates se concentrează și la nivel psihic, forțând concentrarea atenției asupra respirației, corpului și asupra modului cum se mișcă împreună. Necesită un nivel mai mare a concentrării, de aceea foarte mulți profesioniști ce practică o meserie unde concentrarea este esențială adoptă metoda Pilates. Un astfel de exemplu este Celina Lin, celebra jucătoare profesionistă de poker care - printre angajamente și călătorii - își ocupă timpul liber cu astfel de exerciții.
Te face mai flexibil.
Așa cum Tracy Zindell mărturisea, foarte mulți oameni pornesc cu ideea că nu pot practica Pilates pentru că nu au fost flexibili niciodată. De fapt, acesta este motivul pentru care ar trebui să îl practice. Un studiu realizat în Brazilia arată că atunci când femeile tinere (care nu au mai practicat Pilates niciodată) au trecut prin 20 de sesiuni de antrenament, s-a constatat oîmbunătățire medie a flexibilității cu aproximativ 19.1 %.
Mărește capacitățile creierului.
Joseph Pilates, creatorul acestei metode de antrenament obișnuia să o numească “exercițiul pentru omul gânditor”. Cercetătorii chinezi au făcut un studiu în această direcție, măsurând activitatea cerebrală în cazul unor femei timp de 10 săptămâni cu antrenamente Pilates. Aceștia au constatat o creștere a activității neuronale, o îmbunătățire a memoriei dar și a altor funcții cognitive. Cercetătorii consideră de asemenea că Pilates poate fi eficient ca și tratament pentru oamenii cu disfuncții cognitive.
Dacă ești în căutarea unei noi metode eficiente de antrenament, Pilates poate fi o opțiune pentru tine. Ținând cont de beneficiile enumerate mai sus, metoda poate da un randament mai bun decât antrenamentele tradiționale.
Comentariul va fi postat dupa aprobare