Taxify deschide în București un centru de ingineri pentru CEE
mai 17, 2018
0
Taxify, cea mai mare platformă europeană de ride-hailing, deschide un birou în București pentru a servi ca centru de inginerie software pentru compania de tehnologie ce are cea mai rapidă creștere.
Compania va căuta să recruteze 50 de angajați în următoarele 6 luni, în mare parte ingineri de software și ingineri de date. Echipa din București va fi o unitate independentă de dezvoltare ce se va concentra asupra domeniilor de bază ale Taxify precum algoritmi de rutare, hărți, geolocație și știința datelor.
"Hărțile reprezintă una din cele mai importante caracteristici ce sunt vizualizate în aplicațiile de ride-hailing, 95% din experiența cu aplicația pentru utilizatorul final fiind dictată de acestea. Este important pentru noi să avem cei mai buni oameni din lume care să lucreze la acest aspect - în acest sens, Bucureștiul este un adevărat centru tehnologic european.", spune Rain Johanson, Directorul de Inginerie al Taxify.
Taxify a anunțat recent atingerea numărului de 10 milioane de utilizatori pe platformă la nivel global, din care aproximativ 5 milioane numai în Africa. Mai mult de 500.000 de șoferi parteneri din întreaga lume utilizează Taxify pentru a câștiga un venit suplimentar. Numărul de călătorii a crescut de 10 ori anul trecut comparativ cu cel precedent, făcând din Taxify cea mai rapidă platformă de ride-hailing din lume.
Compania are în prezent aproximativ 500 de angajați la nivel global, cel mai mare birou de peste 200 de persoane fiind în Tallinn, Estonia, unde compania a luat ființă. Cu toate acestea, biroul din București are potențialul de a deveni unul dintre cele mai mari sedii Taxify din lume. Acesta se află în prezent în zona Eroilor, oferind un mediu propice pentru angajați.
Taxify este cea mai mare platformă europeană de ride-hailing, conectând milioane de pasageri și șoferi parteneri din întreaga lume pentru a face călătoriile mai ușoare, mai rapide și mai convenabile. Modelul de afaceri eficient și tehnologizat al Taxify aduce beneficii atât șoferilor parteneri cărora li se reține un comision mai mic pentru utilizarea aplicației, cât și pasagerilor care ajung să plătească mai puțin pentru călătoria lor.
Înființată de Markus Villig, Taxify s-a lansat în 2013. Este cea mai mare platformă de ride-hailing din Europa și Africa.
Taxify are peste 10 milioane de utilizatori înregistrați în peste 25 de țări din lume.
Comentariul va fi postat dupa aprobare