TVR organizeaza o noua editie aniversara Cerbul de Aur

Bogdan Chirea
0

Inainte de Vocea Romaniei sau X Factor a fost Cerbul de Aur, concursul muzical care umplea Piata Sfatului din Brasov si aducea pe scena nume importante din industria muzicala internationala la acel moment. Festivalul a fost ingropat in timp, chiar daca pe scena lui si-au facut debutul nume importante ale industriei muzicale.

Daca ati uitat de Cerbul de Aur sau nu ati vazut niciodata acest festival , TVR a promovat cu succes editia din acest an in timpul partidelor de la Campionatul Mondial. La 50 de ani de la prima ediție a Cerbului de Aur, publicul din Piața Sfatului și telespectatorii televiziunii publice vor putea urmări o noua editie. Pe langa competitia in sine pe scena vor mai urca si o serie de artisti consacrati din România

O parte dintre vedete au deja experiența Festivalului, pregătind pentru această ediție aniversară recitaluri incendiare: Andra a fost premiată la ediția din 2005 a concursului, Horia Brenciu a urcat pe scena Cerbului de Aur în 2008 alături de HB orchestra, iar Loredana a avut nu mai puțin de trei apariții de-a lungul timpului – un recital cu Direcţia 5, big-band-ul Ionel Tudor şi două trupe de balet în 1994, coprezentator al evenimentului în 1996 și un recital impresionant la ultima ediție, în anul 2009.

Celelalte nume importante de pe afișul Festivalului – Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans, reprezentanții României la Eurovision 2018 și Flavius Teodosiu, saxofonistul care a colaborat cu numeroase celebrităţi precum Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan ori Michael Bolton – vor debuta în acest an la Cerbul de Aur.

Continuând tradiția recitalurilor susținute de mari vedete internaționale, alături de vedetele autohtone, TVR va aduce pe scena Cerbului de Aur artiști din străinătate, numele acestora rămânând, deocamdată, un secret bine păzit de organizatori. „Perioada urmatoare inseamna nu doar un proces de selectie riguros al candidaților înscriși pentru concursul de interpretare, ci și o mulțime de noi suprize pe care le pregătim pentru publicul evenimentului, în ceea ce privește artiștii care vor aduce muzica si spectacolul de calitate pe scena din Piața Sfatului”, a dezvăluit Smaranda Vornicu Shalit, Directorul Festivalului.

Cat despre concursul in sine, juriul selecției va alege cel mult 15 artiști pentru concursul internațional de interpretare. Pe lângă recitaluri, evenimentul va găzdui și concursul internațional de interpretare, unde concurenți din mai multe țări vor lupta pentru Marele Trofeu.

Pentru competiția din cadrul Festivalului s-un inscris 111 artiști din 22 de țări, concursul de interpretare fiinf dotat cu premii totale de 65 de mii de euro.

Interpreți din România dar şi artiști străini – din țări precum Italia, Suedia, Marea Britanie, San Maino, China, Kazahstan, Israel, Turcia, Germania, Franța, Malta sau Moldova – s-au înscris în selecția Festivalului.

„O primă etapă importantă în pregatirea Festivalului și, mai ales, a Concursului Internațional “Cerbul de Aur” s-a încheiat cu succes.  Ne bucură faptul că am generat un interes crescut atât în rândul artiștilor din România, cât și din partea celor din străinătate. Acest lucru ne spune limpede că festivalul continuă să se bucure de prestigiu, național și internațional, chiar și după o lungă întrerupere în organizarea sa”, a declarat Directorul Festivalului.

Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului sunt cei şapte juraţi care vor decide artiştii ce intră în Concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

Cel mai mare festival internaţional de interpretare din România a debutat pe 5 martie 1968, pe scena Teatrului Dramatic din Braşov. Din prima echipă făceau parte directorii Tudor Vornicu şi Ilie Mănescu, regizorul artistic Valeriu Lazarov, dirijorul orchestrei, maestrul Sile Dinicu şi gazdele spectacolului, actorii Stela Popescu şi Iurie Darie.

Constantin Drăghici a deschis festivalul cu un recital, iar în concurs, din partea României, au intrat Dan Spătaru, Margareta Pâslaru şi Anca Agemolu.

22 de solişti din 28 de ţări au concurat atunci pentru cucerirea Trofeului, care a plecat în Belgia cu Jacques Hustin. Deşi abia la început, evenimentul muzical organizat de România a fost supranumit „Festivalul din est care arată ca în vest!”

Evenimentul a intrat rapid pe agenda marilor festivaluri internaţionale, a doua ediţie fiind transmisă de 25 de televiziuni din întreaga lume.

Până în 2009, anul în care a avut loc precedenta ediţie a festivalului, TVR a organizat 17 ediţii ale Cerbului de Aur, pe scena din Braşov urcând nume mari ale industriei muzicale internaţionale, precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Joe Cocker, Simply Red sau Steve Vai, James Brown, Culture Beat, Paul Young, Boy George, Ray Charles, Toto Cutugno, Kylie Minogue, Zucchero, INXS, UB 40, Cyndi Lauper, Vaya con Dios, The Kelly Family, Boyz II Men, T.A.T.U, Scorpions, Simple Minds, Pink sau Nino D’Angelo.

Cu o tradiţie de jumătate de secol, de-a lungul căreia a devenit un brand naţional şi un veritabil ambasador al României, Festivalul Cerbul de Aur se pregăteşte pentru ediţia cu numărul 18, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!