Placido Domingo Jr. concerteaza pentru prima data in Romania
ianuarie 09, 2019
0
Data de 17 aprilie 2019 propune bucureștenilor o premieră muzicală absolută prin concertul care va fi susținut de un artist care moștenește un talent muzical inconfundabil: Plácido Domingo Jr., împreună cu alte nume importante ale scenei naționale și internaționale vor evolua pe aceeași scenă, într-un concert de gală.
Începând cu ora 20:00, spectatorii prezenți la Sala Palatului vor fi martorii unor interpretări vocale impresionante și pline de emoție. Plácido Domingo Jr. va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.
Născut în 1965 în Mexic, Plácido Domingo Jr. a fost expus de la o vârstă fragedă lumii muzicale, celor mai bune și reprezentative voci ale operei, astfel încât pasiunea pentru muzică a fost inevitabilă.
O bună parte a vieții sale a petrecut-o în calitate de compozitor și producător muzical, iar în 2010, Plácido și-a făcut debutul internațional în calitate de cântăreț. Într-un interviu acordat vocidellopera.com artistul povestește cum a început această nouă perspectivă a carierei sale: “(…) într-o zi tatăl meu avea nevoie să învețe câteva cântece compuse de mine și m-a rugat să le înregistrez pentru el. Le-am înregistrat, iar după ce mi-a auzit vocea m-a întrebat de ce nu mă apuc de cântat muzică pop sau contemporană. Restul e istorie.”
Încurajat de tatăl său în acest nou parcurs muzical, Plácido Domingo Jr. a fost întâmpinat cu căldură pe scenele lumii. De asemenea, publicul apreciază de fiecare dată ocaziile în care Domingo tatăl și fiul sunt reuniți pe scenă, în cadrul unor duete extraordinare. Întrebat dacă îl deranjează comparațiile care se fac între el și tatăl său, Domingo Jr. a spus că singura părere de care îi pasă este cea a tatălui său, iar acesta i-a încurajat fiecare pas pe scenă.
De-a lungul carierei sale de compozitor, Plácido Domingo Jr. a scris piese pentru artiști de calibru precum Michael Bolton, Riccardo Cocciante, Vanessa Williams, Sarah Brightman, Jose Carreras, Luciano Pavarotti, Leona Mitchell, Diana Ross, Alejandro Fernández, Tony Bennett, și bineînțeles, Plácido Domingo.
În calitate de cântăreț, Domingo Jr. a colaborat pentru primul său EP, în 2010, cu producătorul Juan Cristóbal Losada. În 2017 a scos primul album în limba spaniolă – Latidos, urmat de versiunea în engleză – Heartbeat. Acesta include cântece populare ale anilor ’50 și ’60, cu influențe de latino pop, jazz, tango, bolero, cha-cha-cha și bachata, cu aranjamente orchestrale și duete cu artiști precum José Feliciano, tatăl său - Plácido Domingo, și Arturo Sandoval, printre alții.
Biletele au fost puse în vânzare și se pot achiziționa de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere: Carrefour, Germanos, Orange, Vodafone, benzinăriile OMV, Muzica Store, Librăriile Humanitas și Cărturești, precum și Cinema Pro.
Până la data de 20 ianuarie, publicul poate beneficia de o reducere de 20% din valoarea biletului.
Categorii
Comentariul va fi postat dupa aprobare