Statul va impozita tranzactiile cu monede virtuale
ianuarie 09, 2019
0
În data de 19 decembrie 2018, la sesizarea Asociaţiei pentru Tehnologii Avansate, membrii Comisiei pentru buget, finanţe și banci din Camera Deputaţilor, Parlamentul României au amendat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și petru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare în legătură cu veniturile pe care o persoană le obţine din tranzacţionarea monedelor virtuale ce vor fi impozitate și raportate prin declariaţia unică, după modificarea Codului Fiscal.
Ulterior, în ședinţa de plen a Camerei Deputaţilor din aceeași zi, Proiectul de Lege nr.285/2018 a fost votat cu o largă majoritate urmând ca acesta să devină lege odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.
În acest sens Asociaţia pentru Tehnologii Avansate a militat pentru impozitarea diferenţei pozitive dintre valoarea de vânzare și cea de cumpărare a monedelor virtuale și nu impozitarea întregii sume încasate, așa cum fusese iniţial propus prin proiectul de lege.
Conform motivării, această Lege dorește „imbunătăţirea conformării fiscale în domeniul taxării veniturilor obţinute din transferul monedelor virtuale prin reducerea incertitudinii și clarificarea acestuia din punct de vedere al taxării”.
Atât deputaţii din Comisia de buget, finanţe, bănci, cât și reprezentantul Ministerului Finanţelor au luat în considerare sesizarea ATA cu privire la veniturile din investiţiile în monede virtuale care, conform variantei iniţiale a proiectului de lege, ar fi fost impozitate la suma brută, situaţie anormală și nedreaptă faţă de cei peste 500.000 de români care au investit în criptomonede.
Demersul Parlamentului României prin adoptarea acestei legi are o triplă semnificaţie:
- Recunoașterea importanţei fenomenului criptomonedelor și a interesului crescut manifestat de români pentru investiţiile în acest nou tip de instrument financiar și de investiţii.
- Prima reacţie concretă oficială a unei instituţii românești ca răspuns, întârziat dar nu tardiv, la fenomenul global generat de lansarea tehnologiei blockchain și a celor mai cunoscute aplicaţii ale tehnologiei – criptomonedele.
- Alinierea României cu celelalte ţări din Uniunea Europeană care au preocupări consistente în legătură cu domeniul criptomonedelor și care au făcut deja pași importanţi spre reglementarea unui nou sector al economiei mondiale.
Din acest punct de vedere Asociaţia pentru Tehnologii Avansate va sprijini orice demers al Parlamentului României care va conduce la o cât mai bună reglemetare și va oferi asistenţă tehnică pe întreaga durată a mecanismului legislativ.
Ca atare, din luna ianuarie 2019, ATA va coopera cu deputaţi din toate partidele palamentare pentru aprobarea unui cadru de reglementare complet și eficient pentru întreaga piaţa cripto.
Comentariul va fi postat dupa aprobare