Abaţia Cârţa este unica mănăstire cisterciană din România. Cârţa se află la 45 km de Sibiu; din DN1 în direcţia Braşov la indicator spre Cârţa se face stânga cca 3 km până în centrul satului unde se vede parcarea lângă parc/Abaţie/intrare Info-Kiosk.
Ansamblul fostei mănăstiri cisterciene din Cârţa, atestat documentar în 1202, constituie cea mai estică abaţie a acestui ordin şi unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din România. Grupurile de meşteri care au aparţinut mănăstirii au influenţat începuturile arhitecturii medievale din Transilvania, în special pe cele din Ţara Bârsei.
Construcțiile au fost amplificate după invazia tătară (1241), când aproape întreg edificiul vechi a fost reconstruit. La început în mănăstire viața a fost foarte severă, se ocupau de propagarea crestinității, dar și-i învățau pe localnicii secretele agriculturii și cultivării viței de vie.
Luptele antiotomane (1421-1432) au contribuit și ele la ruinarea bisericii, dar cu timpul a crescut și numărul actelor de indisciplină în mănăstire. Regele Matias Corvin a desființat abația în 1474 și a cedat posesiunile ei bisericii catolice din Sibiu. În 1495 au început repararea bisericii, dar lucrările în 1506 au fost abandonate. Astfel în sec. XVI. biserica și cea mai mare parte a mănăstirii s-a transformat în ruină.
S-a păstrat până-n astăzi peretele vestic al mănăstirii cu o înălțime de 2 nivele. Mai rezistă și fațada de vest a bisercii, în care se vede locul unei rozete de mari dimensiuni, și turnul construit în 1495.
Se mai păstrează și câteva ziduri exterioare, nava principala nu mai are tavan, acolo se află un cimitir în memoria soldaților germani căzuți în I. război mondial. În 1418, regele Sigismund de Luxemburg amintea că biserica ar fi fost locul de odihnă al unuia dintre regii de dinaintea lui, dar săpăturile arheologice nu au putut confirma acest fapt, pentru că deodată cu pardosirea bisericii au fost smulse toate pietrele de mormânt din interior. Se pare că în jurul anilor 1550, după ce sașii au trecut la protestantism, ceea ce a rămas din vechea mănăstire a devenit biserica evanghelică.
Interiorul bisericii a rămas la fel de simplu, auster și rece, s-a păstrat rigoarea arhitecturii, drept urmare și astăzi dăinuie atmosfera abației cisterciene.
În ruinele bisericii puteţi vizita cimitirul unic de soldaţi germani căzuţi în septembrie 1916. Prin fonduri UE mănăstirea a fost renovată în 2013 şi oferă traseu turistic cu indicatoare.
GALERIE FOTO ABATIA CARTA
Programul de vizitare este zilnic intre orele 11-22. Taxa de intrare este de 5 lei pentru adulti si 2,5 lei pentru elevi.
Biserica Evanghelică Cârţa
Str. Principală nr. 110, Cârţa, jud.Sibiu
Tel.: 0752-055.997
– pentru grupuri, sunaţi în prealabil
Ghidaj: română, germană, maghiară
Comentariul va fi postat dupa aprobare