In episodul din aceasta saptamana am decis sa vorbesc despre terapia prin lumina si importanta expunerii la lumina soarelui. Descoperim impreuna cum functioneaza ceasul nostru interior si de cate minute avem nevoie zilnic pentru a ne expune la lumina soarelui.
Cateva lucruri in plus despre care ar mai trebui sa stii despre terapia prin lumina
Lumina solară insuficientă este adesea asociată cu o scădere a nivelului de serotonină şi de dopamină din creier, doi receptori ce ne influenţează dispoziţia. Iată de ce, în sezonul rece, atunci când vremea este mohorâtă şi când se întunecă devreme, unele persoane se confruntă cu stări de indispoziţie, cu depresie, cu insomnie sau, din contră, cu somnolenţă excesivă. În plus, lipsa luminii naturale reduce nivelul de energie, scade capacitatea de concentrare şi de memorare şi poate afecta inclusiv viaţa sexuală. Pentru a atenua aceste neplăceri, specialiştii recomandă adesea terapia cu lumină sau fototerapia.Terapia cu lumină este folosită mult în ţările nordice, acolo unde, din cauza perioadelor lungi cu zile scurte, numărul celor care suferă de tulburări afective sezoniere este mare. Specialiştii spun că luminoterapia poate fi folosită şi ca alternativă atunci când tratamentul medicamentos antidepresiv nu dă rezultate. Astfel, expunerea la lumină puternică, pe durate stabilite, dă rezultate remarcabile în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii somnului şi a stării afective. Un avantaj este faptul că procedura nu are efecte secundare şi are costuri mai reduse decât medicaţia antidepresivă.
Luminoterapia constă în expunerea la lumină fluorescentă, între 30 de minute şi două ore zilnic. Pentru a-ţi regla ceasul biologic şi pentru a te simţi plin de energie pe parcursul întregii zile, cel mai indicat este să faci terapia între orele 7 şi 9 dimineaţa. Însă, dacă ai probleme cu somnul, poţi face terapia şi seara. Vei observa o îmbunătăţire a stării de spirit chiar din prima săptămână. Totuşi, rezultate remarcabile vei obţine după cel puţin trei săptămâni de terapie. Ţine cont de faptul că cel mai indicat este să faci terapia sub subraveghere medicală, deoarece intensitatea luminii şi durata tratamentului trebuie stabilite individual.
Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa decat lumina becului, dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce emana caldura sau lampi de bronzat.
Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta (reseteaza) "ceasul biologic" (ritmul circadian), ce controleaza somnul si trezirea.
Fototerapia consta, in mod tipic, in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu intensitate crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.
Majoritatea persoanelor folosesc fototerapia pentru a trata tulburarile afective sezoniere, reprezentate de depresii legate de diminuarea zilei si reducerea luminii solare in lunile de toamna si iarna. Starea psihica a celor mai multe persoane cu tulburari afective sezoniere se amelioreaza dupa fototerapie. Acest lucru poate fi pus pe seama inlocuirii luminii solare diminuate cu razele sintetice si resetarea ceasului biologic.
Fototerapia are eficienta maxima atunci cand este folosita dimineata, dupa trezire. Medicul va indica mometul propice de utilizare al acestei terapii, dupa ce se va consulta cu pacientul. Desi raspunsul la aceasta terapie poate aparea in 2-4 zile, in unele cazuri pot fi necesare uneori pana la 3 saptamani de terapie pentru ca amelioarea simptomelor de tulburari afective sezoniere sa se produca. Unele persoane cu tulburari emotionale sezoniere, in special cei care se trezesc devreme dimineata, pot sa foloseasca fototerapia timp de 1-2 ore in timpul serii.
Fototerapia este in general un procedeu sigur si poate fi asociat cu alte tipuri de terapii.
Nota: Aceasta serie poate fi considerata un fel de jurnal al evolutiei personale in lupta cu aceste boli. Asa cum am mentionat in prima parte a acestei serii am fost diagnosticat de catre un medic specialist cu una din bolile emotionale despre care am decis sa vorbesc. Aceste clipuri sunt menite sa ajute acele persoane care cauta informatii despre aceste stari emotionale si incearca sa inteleaga prin ce trec. Daca nu ai ajuns la un medic specialist iti recomand sa faci acest lucru !
Comentariul va fi postat dupa aprobare