Flanco a inaugurat astăzi cel mai mare magazin al rețelei, în centrul comercial Afi, din Ploiești. Cu o suprafață totală de 2.000 mp, noua locație va servi atât ca punct de vânzare, cât și ca platformă logistică pentru produsele comandate online.
“Am decis să relocăm un magazin cu rezultate foarte bune – Flanco Afi Ploiești – într-un spațiu cu o suprafață mai mare și să îl transformăm în cel mai mare magazin al rețelei”, spune Ionut Cîrstea, Retail Manager Flanco Retail. “Această schimbare se înscrie în strategia noastră de extindere în centrele comerciale cu trafic intens, în condiții de profitabilitate, dar urmărim, totodată, și o integrare perfectă online-offline, atât de necesară în condițiile actuale.”
Astfel, în urma unei investiții de 2,5 milioane lei, cel de-al treilea magazin Flanco din oraș va îndeplini un dublu rol: punct de vânzare întins pe o suprafață de 1.400 mp, precum și platformă logistică, responsabilă de eficientizarea și expedierea mai rapidă a produselor comandate online. Cele două activități vor fi realizate de o echipă formată din 30 de persoane, dintre care 25 consultanți.
Noul magazin va beneficia de o gamă mai amplă de articole, păstrând, însă, criteriul unei selecționări atente, astfel încât cumpărătorii să găsească la raft produse de bună calitate și mărcile cele mai apreciate, conform studiilor de specialitate. Pentru a-și îndeplini promisiunea de a facilita accesul clienților săi la cele mai bune produse, noul magazin Flanco le va pune la dispoziție nu doar oferte speciale, dar și toate instrumentele de creditare ale rețelei, precum: cumpărături cu carduri de credit cu până la 40 de rate fără dobândă, cumpărături în rate, direct în magazin, fără adeverințe.
“Flanco Afi Ploiești, cel mai mare magazin al rețelei, reprezintă încă o dovadă a integrării online-offline, pe care o urmărim de fiecare dată când este posibil. Întâi, prin crearea unui spațiu amplu, care îmbină vânzarea fizică și cea online, prin platforma dedicată organizării și expedierii comenzilor plasate pe flanco.ro.
Apoi, prin oferirea unei experiențe de cumpărare hibrid, care, în acest context pandemic, mai cu seamă în plin val patru, este utilă și preferată de mulți clienți, pentru că scurtează timpul petrecut în magazine. Astfel, datorită serviciului pe care l-am făcut disponibil în toată rețeaua – “Livrare și verificare produs direct în magazin” – clienții noștri își pot comanda produsul de oriunde doresc, urmând să îl ridice atunci când programul le permite, fără să mai aștepte curierul. Un alt avantaj este acela de a beneficia, în continuare, de consultanța specialiștilor din magazine, care, împreună cu clientul, vor verifica produsul primit, tot procesul crescându-i acestuia încrederea în comenzile online și oferindu-i convingerea că a achiziționat ceea ce este mai bun, pentru el. În plus, transportul în magazin este gratuit.”
spune Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco Retail.
Magazinul Flanco Afi Ploiești este deschis de luni până duminică, între orele 10-22, la adresa centrului comercial – strada Calomfirescu nr. 2.
Comentariul va fi postat dupa aprobare