elefantFest, cel mai mare târg de carte, va avea loc în perioada 25-31 octombrie

Bogdan Chirea
0


În perioada 25-31 octombrie 2021, elefant.ro va organiza cea de-a patra ediție a elefantFest, cel mai mare târg de carte din România. Noua ediție va propune cititorilor peste 90 de evenimente de calitate, cu autori consacrați, precum lansări de carte, interviuri sau mesaje dedicate publicului român.

Adrian Dinu, Director Carte elefant.ro: “Am pregătit deja, alături de cele mai importante edituri din țară și străinătate, un număr impresionant de lansări, ca și în edițiile trecute. Cititorii se vor putea întâlni online, spre exemplu, cu Johann Hari, Alexandra Joel sau Yoko Ogawa, William Kent Krueger ori Akira Mizubayashi. Derulată sub sloganul Fă-ți timp să citești!, ca și ediția din primăvară, elefantFest de toamnă va fi un îndemn la lectură, una dintre activitățile care pot contribui la evoluția noastră ca indivizi, dar și ca societate.”

Cititorii vor putea achiziționa peste 30.000 de titluri în limba română și peste 600.000 în limba engleză. Editurile prezente la târg vor avea campanii de reduceri la numeroase cărți, discountul practicat putând depăși 60%.

Dacă edițiile precedente au fost dedicate autorilor japonezi și britanici, la această ediție, autori americani consacrați vor fi în lumina reflectoarelor. Printre ei, John P. Strelecky, Gabriela Garcia, Jessica Bruder, Paula McLain sau Julia Quinn.

elefantfest

elefantFest Kids, ziua dedicată micilor pasionați de lectură va avea loc pe 31 octombrie. În această zi, copiii și părinții vor avea ocazia de a se întâlni cu autorii lor preferați precum Alec Blenche, Ioana Chicet-Macoveiciuc sau Victoria Pătrașcu.

Târgul de carte elefantFest a debutat în mai 2020, din dorința de a compensa lipsa târgurilor de carte tradiționale și, deopotrivă, pentru a susține industria editorială din România, pe timp de pandemie. La fiecare dintre cele trei ediții precedente au participat peste 1 milion de vizitatori.

Adrian Dinu: “Niciodată nu ar fi posibil, la un târg de carte tradițional, ca atât de mulți cititori să aibă acces la cele mai noi lansări de carte sau la evenimente literare cu autori consacrați. Ne dorim, alături de partenerii noștri, editurile, să oferim și de această dată o experiență unicat celor care iubesc lectura.”

La edițiile precedente au avut loc peste 200 de evenimente, printre cele mai urmărite lansări până acum fiind cele cu Evgheni Vodolazkin, Ludmila Ulițkaia, Mary Laura Philpott, Natasha Lester, Davidji, Hervé Le Tellier, Richard Osman, C.J. Tudor sau cu autorii români Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolae, Andrei Crăciun, Ioana Pârvulescu.



Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!