Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, deschide astăzi un nou restaurant în Râmnicu Vâlcea. Restaurantul de tip Drive-Thru este al 89-lea pe care compania îl inaugurează în România, în urma unei investiții în valoare de peste 9 milioane lei. Odată cu deschiderea acestui restaurant în municipiu, compania a creat peste 70 de locuri de muncă pe plan local.
Situat pe Bulevardul Dem Rădulescu, numărul 2-14, noul restaurant este parte din procesul de extindere al companiei.
„În ciuda contextului actual, am reușit să ne continuăm planul de expansiune și să deschidem astăzi cel de-al 89-lea restaurant din țară. Această nouă unitate de tip Drive-Thru le aduce locuitorilor din zonă cele mai noi tehnologii McDonald’s, realizate cu investiții susținute, fiind, astfel, unul dintre cele mai moderne restaurante pe care le avem la nivel național.”,
„Satisfacția noastră este cu atât mai mare cu cât, de fiecare dată când inaugurăm un restaurant, știm că urmează formarea unei echipe cu potențial frumos de dezvoltare, crearea unui spațiu de lucru plăcut și noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului.”
a declarat Paul Drăgan, Directorul General Premier Restaurants România.
Noul restaurant integrează cele mai noi tehnologii, fiind unul dintre cele mai moderne restaurante McDonald’s din țară, prevăzut cu ecrane digitale pentru prezentarea interactivă a produselor, ofertelor și informațiilor nutriționale atât pe linia de drive, cât și în restaurant.
Totodată, acesta beneficiază de 6 kiosk-uri digitale de comandă care le permit clienților să își aleagă produsele preferate într-un mod rapid și ușor, să adauge extra ingrediente, să plătească cu cardul bancar sau contactless și să scaneze ofertele speciale disponibile în aplicația McDonald’s, simplu și rapid. În plus, la fiecare dintre kiosk-urile de comandă, clienții pot scana codul QR disponibil în secțiunea MyM Rewards din aplicația de mobil, pentru a aduna puncte de loialitate în schimbul cărora pot obține produse și meniuri din partea casei.
În parcarea restaurantului, oaspeții vor avea și locuri de parcare dotate cu stații de încărcare electrică pentru automobile.
Restaurantul McDonald’s dispune de 95 locuri în interior, de 72 locuri pe terasă și de cafeneaua McCafé, unde clienții se pot bucura de o gamă variată de specialități de cafea, dar și de deserturi delicioase. Programul acestuia este adaptat la măsurile impuse de autoritățile locale, fiind deschis până la ora 24:00. Clienții pot servi produsele preferate pe terasă sau în restaurant, pot lua comanda la pachet, la McDrive sau prin serviciul McDelivery.
Toate restaurantele McDonald’s din România respectă măsurile interne Siguranță+, angajații sunt echipați cu mănuși și măști de protecție, toate suprafețele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, clienții au acces la soluții dezinfectante și sunt încurajați să plătească cu cardul și să respecte toate măsurile de distanțare fizică.
McDonald’s își continuă misiunea de a se extinde continuu prin deschiderea de noi restaurante, dezvoltarea serviciului de McDelivery și digitalizarea restaurantelor existente. Acesta este un pionier al inovației în restaurante: de la întregul sistem de servire rapidă, meniurile digitale și variate, compania fiind receptivă la cerințele clienților, astfel încât să satisfacă nevoile acestora.
Comentariul va fi postat dupa aprobare