Razboiul eclerelor - vloggerițele Jamila si Laura Laurențiu au ajuns în instanță

Bogdan Chirea
0
jamila laura laurentiu


O banală rețetă de eclere a iscat un război între două vloggerițe, celebre pe Youtube pentru canalele lor de gătit. Jamila și Laura Laurențiu s-au dus la un judecător pentru a reclama furtul unei rețete și a cere daune morale.

Procesul de la Tribunalul Bucureşti a fost intentar de Geanina Staicu-Avram (Jamila), care a reclamat că în mai 2019, după ce a postat pe canalul său de Youtube un videoclip în care prezintă o reţetă de ecler la tavă, competitoarea sa a raportat-o abuziv susţinând că difuzarea încalcă drepturile de autor. Mai exact, Laura Laurenţiu a reclamat că videoclipul postat Jamila ar copia videoclipul său în care este prezentată reţeta pentru acest ecler. În urma raportării, videoclipul Jamilei a fost şters de pe Youtube, fiind reactivat abia după 17 zile, după ce Jamila a făcut dovada că nu a încălcat drepturile de autor.

Jamila a arătat că videoclipul era realizat în cadrul unei campanii publicitare, iar prin raportarea abuzivă a fost prejudiciată cu peste 2.000 de euro, beneficii pe care nu le-a putut realiza. De asemenea, Jamila a mai cerut daune morale de 1.000 de euro arătând, că „pârâta nu a ţinut cont de influenţa pe care o are şi a incitat, prin postarea sa, publicul Facebook să o vadă pe reclamanta drept «hoaţă de reţete»”.

Laura Laurenţiu s-a apărat în proces susţinând că reţeta de ecler îi aparţine, iar Jamila nu a făcut decât să o copieze, acesta fiind motivul pentru care a raportat-o.

Tribunalul Bucureşti a respins cererea Jamilei, obligând-o pe aceasta să îi plătească competitoarei sale cheltuieli de judecată de 5.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. În privinţa daunelor morale, judecătorul a arătat că Laura Laurenţiu nu poate fi făcută responsabilă de faptul că „în secţiunea de comentarii a postărilor în contradictoriu dintre cele două părţi, urmăritorii celor două au ales să-şi dea cu părerea cu privire la disputa acestora, unii alegând şi termeni mai aspri pe care reclamanta îi reclamă drept cauze pentru atingerea onoare, demnităţii şi onoarei”.

Cum arată cele două rețete:




Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!