Bolt în 2021 – lider de piață în România, după al doilea an de creștere exponențială

Bogdan Chirea
0
bolt

Bolt, cea mai mare platformă europeană de mobilitate, marchează al doilea an de creștere exponențială în România, un record de dezvoltare pentru companie inclusiv la nivel european. La final de an, harta Bolt cu noile servicii lansate în 2021, arată în felul următor:

- Ride-hailing - 16 orașe noi: Ploiești, Galați, Pitești, Craiova, Oradea, Arad, Sibiu, Bacău, Buzău, Târgoviște, Brăila, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Baia Mare, Târgu Mureș;

- Bolt Food - 3 orașe noi: Constanța, Timișoara și Iași;

- Micromobilitate (trotinete electrice) - 3 orașe noi: Galați, Arad și Sibiu;

- Bolt Business – 3000 de companii în portofoliul de clienți;

- Bolt Market - nou serviciu de vânzare și livrare rapidă a produselor de larg consum.

Într-o perioadă în care imprevizibilul a fost la ordinea zilei, Bolt a continuat să aibă o expansiune accelerată, pe toate planurile. Compania s-a mobilizat și în cadrul unor campanii naționale, precum: Maratonul de Vaccinare, organizat în București, Iași și Cluj și alte 15 orașe, Săptămâna Mobilității Europene în Sibiu și Vinerea Verde Stop, în București.  

Din informațiile anonimizate, colectate prin utilizarea serviciilor sale de ride-hailing, trotinete electrice și livrare de produse alimentare și mâncare în România, cea mai lungă călătorie cu Bolt a fost de aproximativ 113 km, iar numărul celor mai multe curse efectuate de un singur utilizator a fost de 803. De asemenea, cursa care a costat cel mai mult a fost de 1.518 de lei.

Pentru că situația curentă a generat schimbări majore de comportament în ceea ce privește livrarea de mâncare, aceasta a devenit un serviciu foarte solicitat și necesar. Astfel, în prezent, Bolt Food gestionează livrările a sute de restaurante din București, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. În urma analizării datelor, numărul celor mai multe comenzi de la un singur utilizator al aplicației Bolt Food este de 588, iar ziua cu cele mai multe comenzi plasate este 19 noiembrie. Pe primul loc în topul felurilor de mâncare preferate de români se află cartofii cu usturoi, parmezan și pătrunjel, urmați de noodles de pui (locul 2) și noodles de vită (locul 3). În ceea ce privește valoarea comenzii, cea mai mare a fost de aproximativ 2,293 de lei.


La capitolul micromobilitate, anul acesta, la nivel național, trotinetele electrice au parcurs 4,5 milioane de kilometri, adică înconjurul lumii de 100 de ori, sau de 10 ori distanța de la Pământ la Lună. Cea mai lungă călătorie cu trotineta electrică a avut aproximativ 33 de kilometri, iar numărul celor mai multe curse efectuate de un singur utilizator este de 719. De asemenea, ziua în care au fost înregistrate cele mai multe curse cu trotinetele electrice a fost 15 septembrie. 


În ceea ce privește Bolt Business, un serviciu dedicat companiilor, care permite gestionarea eficientă a călătoriilor de afaceri, acesta a înregistrat o creștere vertiginoasă - de cinci ori - din ianuarie până în noiembrie.

În luna noiembrie, Bolt a lansat un nou serviciu de livrare a cumpărăturilor pe piața din România: Bolt Market. Acesta aduce clienților acasă produse alimentare și non alimentare din stocurile proprii și poate fi accesat direct din aplicația Bolt Food. La numai o lună de la lansare, serviciul a prins deja tracțiune: cea mai mare valoare a unei comenzi a fost de aproximativ 951 de lei, în timp ce numărul celor mai multe comenzi provenite de la un singur utilizator a fost de 57. Serviciul este momentan disponibil în București, urmând a se extinde rapid în celelalte orașe unde Bolt și-a dovedit deja popularitatea printre clienți. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!