De doua zile vuiește tot Internetul si se aduna deja cetele de spartani care vor merge calare pe canguri sa protesteze ca Novac cel Mare nu e lăsat sa între intr-o tara pentru ca nu poate dovedi ca se respecta legea acelui stat.
Numărul 1 mondial al tenisului, sârbul Novac Djokovic a zburat spre Australia cu o scutire medicală care ar arata ca el este atât de alergic ca nu are voie sa facă un vaccin anti-covid.
Se pare ca acea comisie independentă a emis un document ce nu are nici un fel de acreditare sau recunoaștere din partea autorităților la nivel internațional, adică nu e ca si cum ar fi emis un document similar cu cel al unui Certificat Verde Covid.
Scutirea medicală a lui Nole, cum il alinta fanii, arată cam asa in fata autorităților:
Pentru ca e pe cale sa piarda cam vreo 2 milioane de dolari, tatal sau, un adevarat lider spartan, care are descendenti din neamul Sosoaca, a starnit un adevarat scandal international si diplomatic.
După ce alți participanți la turneu si nume mari din tenis dar si oameni de rând s-au arătat scandalizați de posibila favorizare a lui Djokovic, se pare ca ajuns cu adeverința aia in vama din aeroportul din Australia, sârbul nu a fost capabil sa prezinte documentele necesare care sa ateste ca prezintă afecțiuni incompatibile cu vaccinarea anticovid.
Are voie un om sa nu se vaccineze ? Desigur … fiecare om decide dacă o face sau nu, in pofida tuturor dovezilor științifice care demonstrează ca vaccinurile pot reduce puterea unui virus de a deveni mortal.
Poate un om sa fie alergic la reacțiile adverse si sa ii fie contraindicat sa facă un vaccin ? Desigur … cu condiția ca scutirea medicală sa fie emisă de niște medici autorizați si care pot emite documente recunoscute.
Exista cineva mai presus de lege ? In mod normal nimeni nu e mai presus de lege… in realitate, prin țările Balcanice se întâmpla des ca oamenii cu influență sa aibă parte de un tratament preferențial. Legile ar trebui respectate de toți, indiferent ca ne place sau nu. Cand ești oaspete intr-o țara străină ai obligația sa te supui legilor acelui stat. In Australia nu poți intra fără sa fi vaccinat… deci e de înțeles de ce mulți au ridicat din sprâncene.
Între timp spartanul Novac Djokovic a devenit un fel de victima intr-un scandal diplomatic între Serbia si Australia. Pentru ca e campion in tenis , statul sârb considera ca a sta intr-un hotel de imigranți înseamnă condiții mizere. O exagerare evidenta.
Legile sunt foarte clare și e clar că oamenii cu drept de decizie din Australia se bazează pe acestea, fiind greu de crezut că ar avea ceva personal cu tenismenul. Evident, există încă multe semne de întrebare privind vinovații pentru creearea acestei situații delicate, iar răspunsul va fi dat în următoarele zile.
Update: Intre timp aflam ca AUSTRALIENII SUSŢIN CĂ DJOKOVIC AR FI VRUT SĂ INTRE ÎN ŢARĂ MINŢIND.
Conform informaţiilor sursei citate, Djokovic a susţinut în demersul de a obţine derogarea că ar fi avut COVID-19 în ultimele 6 luni. La celelalte 3 categorii care i-ar fi permis să nu facă vaccinul nu se încadra. Doar că, dacă comisiile care i-au acordat dispensa, nu au ştiut despre cine e vorba - numele fiind confidenţial -, la vamă lucrurile s-au schimbat. Concret, sârbul - care, după toate probabilităţile nu a avut coronavirus în ultima jumătate de an - ştia că cei care analizează iniţial dosarul nu îi vor cunoaşte numele. Astfel a şi obţinut dispensa, dosarul fiind "corect" din punct de vedere al datelor furnizate (exista o parafă dată de un medic de la un laborator, care susţinea că Djokovic ar fi avut COVID). Nole ar fi mers astfel "pe burtă", crezând că a reuşit să înşele vigilenţa tuturor, doar că poliţia de frontieră îl avea acum în faţă şi existau deja semnale că sârbul încearcă să intre în Australia folosind un pretext fals. În momentul în care a fost rugat să prezinte şi alte probe clare care să întregească dosarul, numărul unu mondial nu a putut să facă acest lucru.
"Dovada care să ateste derogarea lui Djokovic a fost minimă şi a fost susţinută de un singur doctor. Surse din cadrul poliţiei de frontieră au explicat că, spre deosebire de dosarul celorlalţi jucători care au fost scutiţi medical pentru a juca la Australian Open, al lui Nole a fost mult mai subţire. Când a fost rugat să vină cu mai multe documente necesare, nu a fost capabil să ofere altceva", notează theage.com.au.
Comentariul va fi postat dupa aprobare