Visual Fan (Allview) a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței pentru preluarea distribuitorului Akai

Bogdan Chirea
0

 

visual fan allview

Allview (Visual Fan SA), companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței pentru a deveni asociat majoritar, cu o deținere de 51%, în cadrul companiei Intervision Trading RO SRL, distribuitor unic în Europa Centrală și de Est (ECE) al produselor brandului japonez de electronice, AKAI. 

Fondată în 1996, Intervision Trading a avut o evoluție ascendentă pe piața distribuției de sisteme audio, înregistrând o cifră de afaceri de 7,42 milioane de euro (36,57 milioane de lei) în anul 2020. Aria sa de distribuție cu drepturi exclusive asupra produselor AKAI cuprinde, în afara României, țări precum: Bulgaria, Cehia, Croația, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. 

Achiziția participației majoritare în cadrul unicului distribuitor din ECE al produselor comercializate sub brandul popular AKAI, reconfirmă poziția Visual Fan între cei mai puternici jucători pe piața IT&C din regiune, obținându-se sinergii la nivelul canalelor de distribuție, atât externe, cât și interne. Prin realizarea acestei achiziții, va fi generată pe termen lung o creștere semnificativă a cifrei de afaceri și a profitabilității ALW. Astfel, aceasta tranzacție este de așteptat să conducă la o creștere de cel puțin 25% a profitului Visual Fan pe anii 2022-2023 față de estimările din memorandumul de listare.

„Preluarea participației majoritare într-o companie de distribuție de succes, precum a demonstrat că este Intervision Trading, propulsează brandul Allview pe noi piețe internaționale, prin multiplicarea canalelor de vânzare și creșterea puterii de penetrare a portofoliului nostru de produse. Experiența de până acum ne-a demonstrat faptul că diversificarea gamei de produse este benefică în industria IT&C, iar produsele AKAI vor îmbogăți oferta Allview, fiind vorba despre echipamente complementare, pe care noi nu le producem.
Mai mult, extinderea portofoliului cu produse complementare generează creșterea profitabilității. În cadrul companiei nou-intrate în familia Visual Fan am găsit aceleași valori care ne-au călăuzit și pe noi, în tot ceea ce am construit - încredere, responsabilitate și respect -, alături de pasiunea pentru tehnologie, astfel că există toate premisele ca această tranzacție să contribuie la dezvoltarea business-ului nostru, în avantajul tuturor acționarilor,” a declarat Lucian Peticilă, CEO și fondator al Visual Fan SA.
Lucian Peticila

Intervision Trading RO SRL a înregistrat profituri în creștere, de cel puțin 16 ani încoace, iar în anul 2020, profitul net s-a situat la 1,20 milioane de euro (5,94 milioane de lei), în timp ce previziunile bugetare pentru 2021 iau în calcul un profit cel puțin la același nivel față de anul trecut. Între produsele AKAI distribuite de Intervision Trading, se numără amplificatoare, sisteme audio (home și auto), boxe active, boxe portabile cu Bluetooth, sisteme DJ și altele.

Din punct de vedere organizațional, CEO-ul și fondatorul Intervision Trading, Dorin Ciobanu, va rămâne la conducerea companiei, urmând să beneficieze de know-how-ul și sprijinul Visual Fan pentru a menține și îmbunătăți performanțele în vânzări ale distribuitorului AKAI. Pentru perioada imediat următoare achiziției, Visual Fan își propune integrarea Intervision Trading și valorificarea celor mai bune practici din cadrul fiecăreia dintre companii. Ulterior, ambele societăți ar urma să beneficieze de rețeaua comercială a celeilalte, pentru maximizarea oportunităților de dezvoltare. 

„Eforturile depuse în ultimii ani şi munca susținută a întregii echipe au făcut ca Intervision Trading să deţină un sistem de business adaptat provocărilor pieţei, ceea ce ne permite creşterea accelerată pe pieţele externe. Planurile de expansiune externă au în vedere atât dezvoltarea pe pieţele unde Intervision Trading este prezentă acum, cât şi accesarea de noi pieţe și canale de distribuție în țări din Europa de Vest, dar și din Europa Centrală și de Est. Pentru îndeplinirea acestei strategii de dezvoltare, ne bazăm pe experiența câștigată, expertiza certificată de rezultate obținute de-a lungul anilor, sprijinul companiei Visual Fan, precum și pe notorietatea brand-ului AKAI,” a declarat Dorin Ciobanu, CEO Intervision Trading RO SRL.

Dorin Ciobanu

În procedura de avizare de către Consiliul Concurenței, compania Visual Fan a fost asistată de către Firma de Avocatură Grecu și Asociații.

Listată pe Segmentul Multilateral de Tranzacționare al BVB, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmărește să folosească instrumentele pieței de capital pentru finanțarea strategiei de dezvoltare, atât pe plan intern, cât și internațional. Compania își propune să mențină un nivel de motivare ridicat pentru investitori, atât prin creșterea performanțelor financiare, cât și prin derularea recurentă de majorări de capital, având în vedere operațiuni periodice de capitalizare a profitului prin distribuirea de acțiuni gratuite, dar și majorări viitoare cu aport de capital.


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!