XVision, platforma medicală bazată pe algoritmi de inteligență artificială, care dezvoltă produse pentru a-i sprijini pe medicii radiologi în analiza și interpretarea imaginilor medicale, obține un milion de euro într-o rundă de finanțare de tip seed, cu aportul bValue ca Lead Investor și a încă șapte investitori din România: GapMinder VC, RocaX, Cleverage, Growceanu, Cristian Pop ca angel investor și Polonia: ResQMed și Marek Dziubinski.
Aceasta este cea de-a doua rundă de finanțare obținută de XVision, compania atrăgând în total fonduri de 1,5 milioane de euro până acum.
Suma va fi direcționată către mărirea echipei existente cu specialiști din zona de business development, AI, software development și imagistică, pentru a extinde compania către Europa de Vest și mai apoi, începând cu 2023, către Statele Unite. Platforma este operațională în peste 60 de spitale și clinici private și activează în alte trei țări din Europa: Ungaria, Slovacia și Polonia.
XVision este o companie MedTech fondată în 2018 de o echipă multidisciplinară din Timișoara, formată din Ștefan Iarca – CEO, Cristian Avramescu – CTO, Bogdan Bercean –Head of AI și Andrei Tenescu – Head of DevOps, pasionată de inteligența artificială și optimizarea proceselor medicale.
Din 2019, XVision este alumni al Techcelerator, primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor aflate în faza de accelerare și care se adresează startup-urilor românești de tehnologie. Techcelerator, prin programul de accelerare, a investit și a contribuit atât la consolidarea proceselor de business ale XVision, cât și la susținerea și extinderea companiei.
”Runda pe care am ridicat-o este extrem de importantă din punct de vedere strategic. XVision este într-un punct în care produsul și-a dovedit utilitatea în practică, iar acum este momentul să începem să ne extindem mai departe de Europa Centrala și de Est, zonă cu care suntem familiari. Astfel, vom folosi fondurile atât pentru a grăbi accesarea piețelor din vestul Europei, cât și pentru dezvoltarea produselor existente și a unora noi”, a declarat Ștefan Iarca, Co-founder & CEO XVision.
Compania își propune să devină o soluție complexă pentru imagistică medicală, prin adăugarea de noi produse în portofoliul existent, care să păstreze elementul de diferențiere actual: complexitatea soluției dezvoltate și acuratețea acesteia.
După aproximativ doi ani de testare și dezvoltare, au rezultat două produse: un program software dedicat radiografiilor de torace și altul creat pentru analiza mai rapidă și mai precisă a CT-urilor de torace (computer tomograf). Cercetările întreprinse de XVision au relevat faptul că în utimii ani există o creștere a numărului de imagini medicale realizate, respectiv a complexității acestora.
Odată cu procesul accelerat de tehnologizare, imaginile complexe precum CT și RMN sunt tot mai solicitate, dar și mai greu de interpretat. În plus, numărul radiologilor instruiți pentru a analiza și interpreta aceste imagini medicale a stagnat în ultimii ani, atât în România, cât și la nivel global.
În plus, studiile interne derulate de companie au arătat că că XVision economisește 25% din timpul de analiză a unei radiografii de torace și până la 30% din timpul de analiză a CT-urilor pulmonare, fapt care determină o eficiență sporită în diagnosticarea corectă a unor afecțiuni importante.
În prezent XVision este primul soft de Inteligență Artificială implementat de un lanț de clinici private - Regina Maria - și este utilizat la nivel internațional în peste 60 de clinici și spitale, analizând lunar peste 26.000 de radiografii de torace și 10.000 de CT-uri pulmonare.
Comentariul va fi postat dupa aprobare