Cuvinte magice - campanie inedită derulată la nivel național, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii

Bogdan Chirea
0
cuvinte magice

McDonald’s România și Elefant.ro celebrează Ziua Națională a Lecturii prin Campania „Cuvinte magice”, o inițiativă de promovare și încurajare a lecturii. Campania se desfășoară la nivel național, cu scopul de a recompensa cititorii pasionați și de a motiva lectura în rândul cititorilor ocazionali. 

Astfel, „Cuvinte magice”, inițiativa McDonald’s în colaborare cu Elefant.ro, vine cu o surpriză gustoasă: 2.500 de vouchere constând în produse din meniul McDonald’s vor fi ascunse de Elefant.ro printre paginile cărților comandate pe data de 15 februarie. 

„Lectura este o activitate pe care o susținem constant, prin programele pe care le derulăm pentru clienți, cum este Happy Meal Reader, prin care am introdus cărți cu povești în meniul Happy Meal. De aceea, pentru noi, Ziua Națională a Lecturii a fost o oportunitate de a duce această susținere la nivel național, în rândul comunităților de clienți McDonald’s din toată țara. Iar campania pe care o derulăm alături de Elefant.ro este modul nostru de a recompensa cititorii pasionați.”, a declarat Elena Goți, Manager de Comunicare Premier Restaurants România. 

Mecanismul campaniei „Cuvinte magice” este unul simplu. Primele 2.500 de comenzi de carte lansate pe website-ul Elefant.ro pe data de 15 februarie vor include un voucher pentru un produs McDonald’s. Oferta este valabilă indiferent de valoarea comenzii, de limba sau domeniul ales pentru cărțile selectate. În funcție de cuvântul surpriză inscripționat pe voucher, cititorii se vor putea bucura de unul dintre următoarele produse din meniul McDonald’s: un Hamburger, un sandviș McPuișor, o porție mică de cartofi prăjiți, o plăcintă cu vișine sau o cafea. 

Premiile pot fi revendicate în oricare dintre restaurantele McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive, în baza prezentării voucherului și în limita stocului disponibil, în perioada 15 februarie – 15 martie.

„Ziua Națională a Lecturii este un prilej pentru a ne reaminti că evoluția noastră a tuturor poate fi influențată decisiv de cărți. Elefant.ro investește în pasiunea pentru citit a românilor încă din 2010. În acest răstimp, am reușit să aducem în casele cititorilor din România peste 27 de milioane de cărți. Încurajarea lecturii rămâne unul dintre obiectivele noastre principale și ne bucurăm să fim parteneri în astfel de inițiative care, în final, să aducă motive de bucurie celor care participă.”, a declarat Adrian Dinu, Director Carte la elefant.ro.


Sărbătorită pentru prima dată în anul 2022, potrivit legii nr. 21/2022, Ziua Națională a Lecturii prilejuiește numeroase activități dedicate cititorilor de toate vârstele. Astfel, în marja zilei de 15 februarie, muzee, biblioteci publice, unități de învățământ, asociații, fundații, dar și alte instituții cu atribuții în domeniul educației și culturii desfășoară cluburi de lectură, ateliere de scriere, discuții libere, dezbateri și evenimente menite să sprijine, să promoveze și să încurajeze lectura


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!