HORIZON anunță lansarea în România a noilor televizoare AURORA OLED TV 4K

Bogdan Chirea
0
horizon AURORA OLED TV 4K

HORIZON anunță lansarea în România a noilor televizoare AURORA OLED TV 4K, o premieră în segmentul Private Label atât pentru piața locală, cât și în plan european. 

Gama 2022 de televizoare HORIZON extinde platformele hardware cu noile tehnologii QLED (Quantum LED) în două configurații disponibile - QLED (250nits) și QLED+ (350nits), cu scopul de a răspunde noilor cerințe și trenduri din zona media și home entertaiment.

Disponibile în diagonale de 55” (139cm) și 65” (164cm), televizoarele HORIZON cu display OLED (Organic Light Emitting Diode) oferă o reproducere ideală a culorilor, dar mai ales o profunzime a nuanțelor de negru, datorită pixelilor auto-iluminați. Împreună cu tehnologia Wide Color Gamut (WCG) și funcții precum Dolby Vision HDR / Dolby ATMOS, noile modele redau imagini mai bogate și mai apropiate de realitate.

Vizionarea conținutului video din surse externe, dar și sesiunile de gaming, în care timpul de răspuns scăzut reprezintă un factor extrem de important, sunt susținute de noile funcții precum eARC sau Auto Low Latency Mode (ALLM), dar și de porturile HDMI 2.1 disponibile.


Două serii adiționale completează gama de televizoare HORIZON Line-Up 2022, acestea venind echipate cu display QLED (Quantum Dot) și diagonale cuprinse între 43” (108cm) și 65” (164cm).

Modelele din Seria 8 QLED beneficiază de sistemul de operare Android TV 9.0 (Pie), dezvoltat în parteneriat cu Google LLC, asigurând astfel o experiență de vizionare îmbunătățită. Adițional, HORIZON pune la dispoziție o nouă telecomandă Bluetooth cu microfon integrat ce permite accesarea cu ușurință a asistentului vocal Google Assistant.

Seria 9 QLED+ vine echipată cu un display Quantum Dot de luminozitate ridicată (350nits), sistem intuitiv de operare HOS 3.0 (HORIZON SMART TV 3.0), alături de cele mai noi tehnologii, precum Dolby Vision · Atmos, AI on TV (Artificial Intelligence) și HDMI 2.1.


În completare, toate televizoarele HORIZON cu sistem intuitiv de operare HOS 3.0 vin cu certificarea ”Works With Ok Google”, precum și ”Amazon Alexa Ready”, oferind astfel posibilitatea controlării vocale a anumitor funcții ale televizorului prin conectarea la un dispozitiv din ecosistemele Google Nest (Mini, Hub, Hub Max, etc) sau Amazon Echo (Dot 3, Dot 4, Show, etc).

La capitolul sunet, televizoarele dispun de tehnologia ”Sound by JBL”, susținută de funcțiile Dolby ATMOS și DTS X. Astfel, cu ajutorul difuzoarelor calibrate și certificate de JBL, noile televizoare asigură o experiență vizuală și auditivă completă.

Televizoarele HORIZON acoperă o plajă largă de modele și functionalități și au diagonale între 24” (60 cm) și 75” (190 cm). Sunt disponibile la vânzare pe eMAG.ro, în magazinele Flanco, dar și în oferta altor retaileri IT&C importanți din mediul online și offline la prețuri cuprinse între 449 Lei și 7.999 Lei.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!