Istoria vieții pe Pământ ridică o serie de întrebări la care, de-a lungul secolelor, au încercat să răspundă cu mai mult sau mai puțin succes biologi, fizicieni, teologi, paleoantropologi, istorici și oameni de știință, în general.
Fiecare dintre aceștia s-a străduit să rezolve puzzle-ul complicat al evoluției vieții, să treacă dincolo de frontierele a ceea ce este cunoscut și să găsească răspunsul la Marea Întrebare a umanității, din toate timpurile: De ce ne aflăm aici, pe Pământ?
Viața. Marea istorie, ambițioasa carte semnată de Juan Luis Arsuaga și publicată de Editura Trei, invită cititorii să pornească într-o „călătorie prin labirintul evoluției”, în care-l vor avea ca ghid pe unul dintre cei mai apreciați paleoantropologi din momentul actual.
Profesor de paleontologie la Universidad Complutense din Madrid și membru al Academiei Americane de Știință distins cu Premiul „Príncipe de Asturias”, Juan Luis Arsuaga a studiat evoluția speciei umane vreme de 40 de ani, iar prin intermediul cărții sale propune cititorilor „ceva comun cu pelerinajul” – o incursiune în trecutul cel mai îndepărtat pentru a descoperi acolo germenii viitorului.
„Consideraţi‑mă un prieten şi gândiţi‑vă la cartea asta ca la o lungă conversaţie în care dumneavoastră puneţi întrebările, iar eu vă răspund, în măsura în care mi‑o îngăduie cunoştinţele. Dacă‑i bal, bal să fie, așa că vă voi semnala atât întrebările pe care le nasc anumite subiecte, cât şi controversele iscate în prezent”, spune Arsuaga.
Viața, marea istorie cuprinde două mari părți, una despre evoluția speciilor și o alta despre evoluția omului. Într-un mod neobișnuit, capitolele cărții poartă numele de „zile”. Amintind de geneza lumii din Biblie, Arsuaga descrie „facerea lumii” în 15 zile. Ziua întâi formulează întrebări despre natura istoriei omenirii.
Este aceasta o simplă înșiruire de evenimente sau urmează o direcție anume? Ziua a doua este dedicată explorării științelor, iar cea de-a treia introduce câteva teme esențiale: în ce constă viața și cum a apărut pe Pământ. Originea organismelor pluricelulare, „cucerirea uscatului” și până la extincția dinozaurilor și triumful mamiferelor sunt subiectele dezvoltate în următoarele zile.
Începând cu ziua a opta, Juan Luis Arsuaga abordează teme la limita științei cu metafizica și teologia. Cum este posibil ca oamenii să fie atât de singuri pe Pământ? Care este secretul succesului biologic al speciei umane, în raport cu celelalte specii existente pe Pământ? Ce este conștiința? Când a apărut? Care este scopul, utilitatea ei? Este posibil ca într-o bună zi, chiar și mașinile să aibă conștiință? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care cititorii vor afla răspunsuri în volumul semnat de Juan Luis Arsuaga.
Noutatea cărții paleoantropologului spaniol constă în faptul că oferă cititorilor toate datele de care au nevoie pentru a-și forma propriile opinii și a-și oferi singuri răspunsuri la marile întrebări ale vieții. Totodată, în căutarea răspunsurilor, cititorii se vor afla într-o companie aleasă, pentru că Arsuaga sintetizează rezultatul cercetărilor celor mai luminate minți din domeniul biologiei evolutive.
Într-un limbaj simplu, accesibil nespecialiștilor, autorul cărții Viața. Marea istorie prezintă principalele teorii evolutive și invită la experimente temerare ale imaginației, ca de exemplu: „…acum când calculatoarele controlează atâtea lucruri prin programele şi algoritmii lor, nu avem încotro decât să ne întrebăm şi vă invit să o faceţi: este mintea noastră un ansamblu de algoritmi? Suntem niște algoritmi?
Poate un calculator să aibă conștiință de sine, introspecție, subiectivitate, să ştie că ştie şi ce anume ştie, să‑şi dea seama de propriile gânduri” sau „Extratereștrii care ne‑ar putea vizita, dacă există şi ar face‑o, sunt, oare, asemănănători nouă în punctele esențiale? Sau ar fi posibil să ne apară în faţa ochilor ca niște ființe care să nu aibă nimic de‑a face cu specia terestră, care să fie produsul unei evoluţii complet diferite, ce a urmat un drum alternativ?”.
Istoria speciei umane așa cum este descrisă de Juan Luis Arsuaga în Viața. Marea istorie este mai plină de suspans decât un roman de aventură, îndrăzneață precum un science-fiction și profundă ca o lucrare cu teme metafizice!
Comentariul va fi postat dupa aprobare