S-a uitat cineva la campionatele de fotbal EURO sau competițiile Champions League , Europa League și altele ? Cu siguranță ați obervat cine sunt sponsorii care apar în toate acele spoturi și de pe panourile de pe marginea terenurilor de fotbal.
Dacă vi s-a părut că ați început să învățați limba chineză și cea rusă, nu sunteți singurii...
În urma invadării Rusiei a Ucrainei, după ce anunțaseră inițial doar o mutare a meciurilor disputate de Rusia pe un teren neutru, FIFA și UEFA s-au răzgândit.
"În urma deciziilor inițiale adoptate de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, care prevedeau adoptarea unor măsuri suplimentare, FIFA și UEFA au decis împreună, ca toate echipele ruse, fie echipe reprezentative naționale, fie echipe de club, să fie suspendate de la participarea în competițiile FIFA și UEFA până la noi ordine.
Aceste decizii au fost adoptate de Consiliului FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, respectiv cele mai înalte organe de decizie ale ambelor instituții în astfel de probleme urgente.
Știrea și mai interesantă este că forul european, UEFA, a decis să renunțe la contractul de sponsorizare cu Gazprom. Gigantul din Rusia vira anual forului european 48 de milioane de euro în calitate de sponsor pentru diverse competiții, printre care și Champions League,
Nu este clar cât de greu de luat a fost această decizie dacă stăm și ne uităm la suma impresionantă pltătită de cei de la Gazprom. Ce-i drept însă, e de admirat faptul că UEFA a fost dispusă să închidă robinetul de bani de la ruși. Alekander Dyukov, reprezentantul Rusiei în Consiliul UEFA, este și CEO-ul Gazprom și un bun prieten al lui Vladimir Putin... deci aplauzele noastre pentru decizia curajoasă.
Rusia urma să înfrunte Polonia pe 24 martie în semifinalele de calificare ale play-off-ului pentru Cupa Mondială din Europa, dar interdicția îi va elimina probabil din proces și îi va pune capăt speranțelor de a ajunge la Cupa Mondială Qatar 2022, programată pentru noiembrie și decembrie anul acesta. De asemenea, înseamnă că Rusia nu poate concura la competiția Euro 2022 pentru naționalele feminie din această vară, găzduită de Anglia în iulie.
În plus, va însemna eliminarea lui Spartak Moscova din Europa League, unde urma să înfrunte RB Leipzig în optimile de finală.
Comentariul va fi postat dupa aprobare