De Ziua Pământului, Bolt va planta un copac de fiecare dată când utilizatorii folosesc aplicația

Bogdan Chirea
0
ziua pamantului bolt
Bolt s-a angajat să planteze un copac, pentru fiecare dată când aplicația Bolt este folosită în ziua de vineri, sărbătorind astfel Ziua Pământului. Inițiativa globală se va aplica pentru toate serviciile Bolt din România (transport la cerere, Bolt Food, închirierea de trotinete electrice și Bolt Market) și va avea ca rezultat plantarea a milioane de copaci. Angajamentul se va materializa în parteneriat cu Seedballs, un proiect de reîmpădurire din Kenya.

Colaborarea cu Seedballs Kenya este prima dintr-o serie de soluții care au ca scop protejarea naturii, în care Bolt investește pentru a genera un impact mai bun asupra mediului, ca parte a angajamentului companiei de a neutraliza impactul propriilor operațiuni.

Alături de Seedballs Kenya, Bolt va facilita distribuirea a 25 de tone de semințe indigene pe terenurile deteriorate din Kenya, unde sunt foarte puține șanse ca reîmpădurirea naturală să aibă loc. Semințele sunt echivalente cu plantarea a 11,25 milioane de copaci*. Totodată, inițiativa dedicată Zilei Pământului va avea ca rezultat plantarea a milioane de alți copaci.

Natalia Gutiérrez, director al diviziei de sustenabilitate Bolt, a declarat: „Compania Bolt are o cultură a eficienței operaționale, iar noi aplicăm aceste valori prin modul în care ne atenuăm propriul impact asupra mediului. Am selectat, cu atenție, câteva proiecte în care colaborăm îndeaproape cu ONG-uri și alți parteneri pentru inițiative locale, despre care suntem încrezători că vor maximiza impactul pozitiv pe care îl putem avea asupra mediului. Seedballs Kenya este primul proiect de acest gen în care investim și așteptăm cu nerăbdare să vedem diferența pe care o va face în zonele din Kenya, unde procesul de reîmpădurire ar fi avut puține șanse să se deruleze în mod natural”.

Teddy Kinyanjui, co-fondator Seedballs, a declarat: „În Kenya, la fel ca în multe alte țări, pădurile și pășunile sunt supuse unor presiuni mari. Una dintre multele provocări ale proiectelor de restaurare pe scară largă a peisajului natural este faptul că semințele indigene sunt adesea hrană pentru diferite specii de animale, cum ar fi șoarecii și păsările. Aici intervenim noi. Programul Seedballs acoperă semințele cu un praf de cărbune, care le împiedică să fie consumate. Asta înseamnă că iarba și semințele de copaci pot fi plantate pe tot parcursul anului, fără să mai fie nevoie să așteptăm sezonul ploios. Când plouă suficient, praful de cărbune se dizolvă și sămânța intră mai bine în pământ, revenind la starea sa naturală.”

Pentru Bolt, acest proiect este cel mai recent exemplu al angajamentului companiei de a-și reduce impactul general asupra mediului, care a început o dată cu lansarea Planului său Verde, în 2019. Investind milioane de euro în Planul Verde, Bolt și-a adaptat operațiunile pentru a-și minimiza impactul asupra mediului, neutralizând peste 4,5 miliarde de km de curse (a devenit, în decembrie 2020, prima platformă de trotinete electrice care operează trotinete electrice pozitive pentru climă și a lansat biciclete electrice în toată Europa, în 2021).


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!