One True Singer, un talent show așa cum trebuie să fie acum

Bogdan Chirea
0
one true singer

Din 1 aprilie platforma HBO Max a lansat talent show-ul One True Singer, o emisiune care promite să ne ofere următoarea vedetă din industria muzicală din România.

Pentru cine nu a aflat, HBO Max este noul serviciu de conținut video la cerere lansat din 8 martie în România, care a înlocuit vechiul serviciu HBO Go. Am scris despre primele impresii aici. 

După 3 săptămâni sunt mai mult decât captivat de tot ceea ce are de oferit serviciul. Cel mai important aspect este că îmi plac nespus de mult producțiile românești. După serialul Ruxx, despre care o să vreau să scriu într-un alt articol, am decis să dau play noii serii One True Singer.

Da, da... avem pe TV celebrele show-uri X Factor, Vocea României... o încercare de un sezon cu SuperStar România, care s-a apropiat extrem de mult de ce ar însemna un talent show muzical, doar că a eșuat să livreze unul, la costuri extrem de mari pentru postul care ne-a obișnuit să mulgă cât mai mult dintr-un produs la costuri cât mai mici. Și așa cum era de așteptat, show-ul a și dispărut din grila de toamnă.

Din fericire HBO Max a pregătit ceva special cu câteva luni bune înainte de lansarea oficială. După două episoade din One True Singer am înțeles că show-ul este altceva. Da, ei caută un următor star și promit că nu sunt doar vorbe pompoase pentru a promova emisiunea... iar eu chiar am rămas cu senzația asta.

Protagoniștii show-ului sunt câțiva concurenți pe care i-am văzut șî în show-urile amintite mai sus... care din păcate nu le-au adus faima sau cariera muzicală pe care o căutau. Ei vin acum în fața unui juriu...alt juriu. Doar ca el e format din nume relevante și actuale ale industriei muzicale. Nu doar cântăreți cunoscuți, ci și producători cu greutate. 

Urmărind doar două episoade și imaginile pentru episodul trei am văzut implicați în proiect și multe alte nume, pe care nu le vezi de regulă în show-urile care ar trebui să aibă trecere pe la televiziunile clasice.

Show-ul a sărit rapid peste etapa aia de preselecții , deși nu m-ar fi deranjat să admir decorurile alea interesante ... cu riscul de a îl vedea și mai des pe Selly. Slavă domnului că de fapt ăsta era show-ul cu Selly de pe HBO Max raportat de site-urile în căutare de clickuri.

Show-ul este și un soi de reality,  pentru că ne prezintă de fapt 14 concurenți puși într-o casă și care trec prin diverse probe în cursa lor spre marele premiu. M-au cucerit din start momentele când cei 14 au fost trimiși pe străzile din centrul vechi din București pentru a le cânta oamenilor de acolo. 

Nu v-am zis nici un nume de artist celebru implicat în proiect, dar vi le spun acum: din juriu fac parte producătorii Alex Cotoi, Șerban Cazan și solistele Alina Eremia și Bruja. Alături de ei mai apar Grasu XXL și artista Olivia Addams, care sunt alaturi de concurenti in casa. In diversele probe sunt invitati si alti specialisti. De la influenceri pe TikTok la alti artisti care dau reprezentantii LIVE in strada. EMAA a cântat senzațional hitul N-aud în fața Hanului lui Manuc, pentru ca mai apoi concurenții să le cânte și ei trecătorilor prin aceleași locuri de care mă leagă niște amintiri frumoase. Dacă în episodul trei apare și DOC, cine știe câte alte nume au răspuns afirmativ invitației.


One True Singer e un soi de călătorie care ne introduce cu adevărat în aventura unei cariere de artist care ajunge în playlisturile de la radio sau de la tv. Timp de două ore și ceva am stat lipit cu ochii de ecran , fără să mă înterupă reclamele enervante. Așa am reușit să intru cu adevărat în poveste și să fiu captivat de ea.

Show-ul HBO Max e exact ce aveam nevoie de la o emisiune de genul care să ne stârnească interesul. Să vă spun că la finalul episodului doi, trei dintre concurenți au interpretat o piesă originală care mi-a plăcut foarte mult ?

Din păcate One True Singer va avea în total 10 episoade, iar primele două sunt disponibile acum pe HBO Max. Un nou episod din cele 10 va fi disponibil în fiecare vineri. În fiecare episod, artiștii se vor confrunta cu o serie de provocări menite să le testeze talentele și vor învăța de la invitații speciali din showbiz care sunt calitățile necesare unui star din industria muzicală. În funcție de evoluția lor, vor rămâne în concurs sau vor fi eliminați.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!