Povestea lui Iuri , copilul care și-a pierdut ambii părinți în război și a ajuns singur în România

Bogdan Chirea
0
iuri

Iuri a ajuns singur la frontiera cu România, venind din regiunea Odessei. Părinții lui au fost, amândoi, uciși în aceeași zi în războiul din Ucraina. Iuri știe ce s-a întâmplat și a putut să povestească. Toți copiii care ajung neînsoțiți la punctele de frontieră dintre Ucraina și România beneficiază de protecție umanitară.

Cele mai multe persoane care se refugiază din Ucraina în România, fugind din calea unui război care afectează întreaga țară, sunt femei și copii, spun cei de la asociația Salvați Copii.

Cazul lui Iuri, intrat ulterior în grija unui centru de plasament din România, nu este singular. După ce a primit asistență umanitară imediată de la echipa Salvați Copiii aflată în Vama Isaccea, Iuri a intrat în sistemul de protecție și îngrijire pentru copiii care au intrat neînsoțiți în România.  Copiii neînsoțiți sunt acei copii care intră pe teritoriul României fără părinți sau alți reprezentanți legali. Ei pot intra în România singuri sau alături de o rudă adultă sau de o persoană care are grijă de ei și în oricare dintre cazuri beneficiază de protecție.

Copiii care nu sunt însoțiți de adulți sunt preluați de echipa mobilă a DGASPC-ului pentru a fi stabilită, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, o măsură de protecție specială (plasamentul la o persoană sau familie, la un asistent maternal, preferabil vorbitori de limbă ucraineană sau rusă sau plasamentul în regim de urgență).

Dacă acești copii călătoresc cu alți adulți (rude ori persoane care au grijă de ei) și sunt în tranzit sau declară că vor rămâne în România, Poliția de Frontieră solicită adulților completarea unor formulare cu date despre copil și despre adulți (nume, data nașterii, naționalitate, sex, documentul de identitate și telefon) și cu privire la adresa la care vor locui în străinătate sau în țara noastră. Dacă vor rămâne pe teritoriul României și declară că nu au unde să locuiască, Poliția de Frontieră apelează la reprezentanții DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) pentru a notifica Grupul Operativ pentru minori neînsoțiți pentru acordarea de asistență umanitară și identificarea măsurilor adecvate pentru protecția lor astfel încât aceștia să beneficieze imediat de servicii socio-medicale și educaționale.

În oricare dintre situații, reprezentantul DGASPC are responsabilitatea de a stabili dacă se impune acordarea imediată de servicii specializate de consiliere psihologică sau de asistență socială de către serviciile sociale publice sau organizațiile neguvernamentale.

Integrarea educațională a copiilor neînsoțiți

Ministerul Educației asigură, prin inspectoratele școlare județene, cuprinderea tuturor copiilor neînsoțiți în sistemul de educație ca audienți, iar după recunoașterea sau echivalarea a studiilor, ca elevi.

Indiferent de statutul lor, copiii au dreptul la educație în aceleași condiții ca ante-preșcolarii, preșcolarii și elevii români, având dreptul la cazare gratuită în internatele școlare, alocație de hrană, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale.

Protecția copiilor cetățeni străini sau apatrizi

Regulile de mai sus prevăzute pentru copiii neînsoțiți se aplică și copiilor cetățeni străini sau apatrizi neacompaniați de părinți ori de un reprezentant legal care ajung în țara noastră din zona de conflict militar din Ucraina.

CONTEXT

Copiii prinși în zonele de război din Ucraina sunt expuși riscurilor de înfometare, frig și trafic de persoane. Totodată, mai mult de 100.000 de copii trăiesc în Ucraina în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă.

În data de 30 martie, ONU a raportat 3.090 de victime civile în Ucraina, dintre care 1.189 morți; 145 de copii au fost uciși, cărora li se adaugă alți 222 de copii răniți, de la începutul războiului.

Mai mult de 4 milioane de persoane, dintre care jumătate copii, au fost nevoite să fugă din calea războiului, aceasta fiind cea mai mare dislocare a copiilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat 82 de atacuri asupra unor unități sanitare din Ucraina și, potrivit Ministerului Educației și Științei, 698 de unități de învățământ au fost avariate, 75 fiind complet distruse de atacurile Rusiei.

Potrivit autorităților române (Poliția de Frontieră), 610.940 de ucraineni au intrat în România între 24 februarie și 2 aprilie, pe la punctele de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova. Majoritatea refugiaților doar tranzitează România, unde au rămas până acum 80.000 de ucraineni.

„Astăzi, tot mai mulți copii sunt în risc să-și piardă viața, să fie afectați de boli, frig și lipsa educației. Războiul din Ucraina este o dramă de proporții și victimele cele mai vulnerabile sunt copiii. În 2022, abia după ce lumea a început să își revină din criza pandemică, sunt mai mulți copii decât înaintea pandemiei afectați de războaie”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

La nivel național, echipele Salvați Copiii au acordat sprijin complex, incluzând asistență juridică și psihologică, pentru 25.315 de persoane, dintre care 14.173 de copii ucraineni și 11.142 adulți.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face pe site-ul Organizației Salvați Copiii aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

Organizația Salvați Copiii  evaluează constant nevoile copiilor și ale familiilor acestora și oferă asistență umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și în taberele de refugiați coordonate de IGSU și în punctele de staționare. 

Până în prezent, echipele Salvați Copiii au fost prezente în 9 puncte de trecere a frontierei:

  • Isaccea, jud. Tulcea
  • Siret, jud. Suceava
  • Halmeu, jud. Satu Mare
  • Sighetu-Marmatiei, jud. Maramures
  • Giurgiulești, jud. Galați
  • Rădăuți Prut, jud. Botoșani
  • Sculeni, jud. Iași
  • Mihăileni, jud. Botoșani
  • Albița, jud. Vaslui.

Sunt oferite servicii umanitare în 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări în:

  • Rădăuți, jud. Suceava
  • Galați, jud. Galați
  • Șomcuta Mare, jud. Maramureș
  • Timișoara, jud. Timiș
  • București

În două tabere de refugiați IGSU și două puncte de staționare oferim asistență directă, consiliere informațională și derulăm activități pentru copii:

  • Siret (stadion)
  • Rădăuți (stadion)
  • Complexul Egros – Iași
  • Gara de Nord – București.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!