Emerson a inaugurat săptămâna aceasta un nou centru de instruire la sediul său de la Cluj, axat pe soluțiile avansate de măsurare Rosemount și Micro Motion ale companiei, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice și energetice.
Centrul de training, conceput pentru a susține atât instruirea în format fizic, cât și virtual, va găzdui prezentări și cursuri de instruire pentru clienții și angajații Emerson din întreaga Europă. Acestea vor evidenția capacitățile instrumentelor de măsurare Emerson, aplicațiile, procedurile de instalare și de punere în funcțiune, precum și cerințele de service și întreținere pe durata ciclului de viață.
Fiecare dintre cele 12 stații de training dispune de sisteme video, echipamente și produse care reproduc condiții reale, oferind o experiență complet imersivă. Centrul poate instrui mai mult de 500 de angajați și clienți în fiecare an prin intermediul capacităților online și de la fața locului.
În colaborare cu instituțiile de învățământ locale, centrul de instruire va găzdui, de asemenea, studenți care explorează oportunități de carieră în cadrul companiei. Emerson are o colaborare strânsă cu Universitatea Babeș-Bolyai și cu Universitatea Tehnică, iar oficiali de la ambele universități au participat la evenimentul de inaugurare.
„Inaugurarea centrului de training de la Cluj consolidează angajamentul Emerson de a sprijini nevoile clienților noștri din întreaga Europă”, a„Acest centru de instruire va contribui la pregătirea următoarei generații de profesioniști în domeniul digital și se va asigura că clienții noștri au expertiza necesară pentru a maximiza performanța tehnologiilor noastre, astfel încât facilitățile lor industriale să funcționeze cât mai sigur și mai eficient posibil.”, declarat Jon Stokes, președintele grupului Emerson pentru activitățile sale de măsurare și instrumentație, care a participat și a ținut un discurs la deschiderea oficială.
„Este o mare plăcere să vedem că una dintre cele mai importante companii care activează în Cluj-Napoca și unul dintre partenerii noștri strategici continuă să se dezvolte și să își diversifice activitățile în acest domeniu. .Noul centru de instruire Emerson acoperă o zonă subexploatată în relația dintre mediul de afaceri și universități. Universitatea Babeș-Bolyai, fiind cea mai mare și una dintre cele mai prestigioase universități din țară, dorește să continue colaborarea fructuoasă cu Emerson, inclusiv prin activități cu și pentru studenții noștri și prin cooperarea în domeniile de cercetare și inovare.", a declarat Prof. Dr. Adrian Petrușel, prorector cercetare, dezvoltare, inovare la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
„Noul centru deschis de Emerson la Cluj-Napoca este o confirmare a faptului că Emerson recrutează din universitățile clujene, și în special din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), precum și o validare a calității educației oferite studenților noștri”, „În același timp, acest centru reprezintă o oportunitate pentru studenți și cadrele noastre didactice. Universitatea noastră pregătește generații de absolvenți talentați și vizionari, mulți dintre ei aflându-se în poziții cheie în companii precum Emerson. Suntem flexibili, deschiși și creativi în această relație și căutăm să susținem reciproc colaborarea noastră.”, a declarat Prof. Dr. în inginerie Daniela Popescu, prorector la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.
Deschiderea centrului de training coincide cu aniversarea unui an de la inaugurarea celei de-a doua linii de producție la Cluj-Napoca pentru fabricarea de transmițătoare de presiune și presiune diferențială. Aceste produse de măsurare și monitorizare sunt livrate către clienți din întreaga Europă și îi ajută pe aceștia să opereze eficient și în siguranță, să-și îndeplinească obiectivele de mediu și să maximizeze performanța și profitabilitatea.
Emerson a înființat prima sa unitate de producție la Cluj-Napoca în 2007, s-a dezvoltat continuu, iar acum include patru centre de servicii funcționale, un hub de inginerie și șapte unități de producție. Emerson Cluj-Napoca angajează experți, dar și proaspăt absolvenți, în inginerie, aplicații IT și dezvoltare de software, finanțe și contabilitate, asistență clienți, lanț de aprovizionare și multe altele.
Comentariul va fi postat dupa aprobare