Cred că s-au făcut ani de zile de când nu mă mai uit la meciurile de fotbal ale naționalei de fotbal.
Nici măcar nu mă pot numi suporter pentru că ar însemna să accept că ne-am lăsat conduși de niște impostori. Ce este și mai trist este că acești oameni au fost singurii candidați pentru un nou mandat și au avut tupeul să se laude cu realizări.
Fotbalul românesc a murit de mult și din păcate unii nu vor să accepte asta.
Am ajuns atât de jos incât poziția din clasamentul FIFA nu are nici o legătură cu realitatea. Am avut proasta inspirație să-l urmăresc pe Edi Iordănescu și trupa lui de amatori în meciul cu Muntenegru.
Este de ajuns să citez doar niște comentarii cu care rezonez:
Încerc să îmi aduc aminte când a jucat naționala României atât de slab ca în seara aceasta. Eu care am o memorie foarte bună nu mi-am adus aminte de un joc atât de slab al echipei naționale. Singurul cuvânt care îmi vine în mine în momentul de față este RUȘINOS. Aceasta este concluzia mea.
A fost un meci fără spirit, fără o idee clară, un joc fără curaj. Mi-e greu să comentez un astfel de meci uitându-mă la naționala noastră învinsă de o echipă dintr-o țară cam cât Clujul cu studenții care vin. Mi-e greu să fac un astfel de comentariu. Singurul cuvânt care îmi vine în minte este acesta: Rușinos!
În seara asta nu cred că ne-a învins Muntenegru, ci ne-am bătut singuri. Ei nu au făcut absolut nimic, nu ne-au atacat, nu au venit să facă pressing, ne-au lăsat să construim din spate. Toate acțiunile lor au fost în urma unor greșeli individuale ale noastre, în rest a fost o echipă care a părut că se mulțumește cu 0-0. Aceasta a fost senzația mea pe toată durata meciului. Dar se pare că nu i-am lăsat să ducă la bun sfârșit acest 0-0.
După acest meci i-aș da un 5 lui Rațiu, în rest, corijenți toți! La atitudine, la ce vrei. La echipa națională nu poți să te prezinți așa, să-ți fie indiferent rezultatul. Nu se poate, mai bine stai acasă!
- Gică Popescu
Am inteles de la Florin Prunea că nici nu ar trebui să ne facem atâtea griji, că de fapt noua competitie inventată de UEFA e pentru a transforma meciurile amicale în meciuri oficiale. Acesta poate fi motivul pentru care pe jucătorii naționalei României i-a durut fix undeva... Probabil că majoritatea au fost deranjați că în loc să se ducă prin vacanțe la mare, cei de la FRF s-au trezit să-i cheme la muncă.
Nu trebuie să dramatizăm, știm unde suntem. Sigur, e o grupă ușoară, niciodată nu am avut o grupă așa ușoară. L-am văzut pe unul (n.r. Mihai Stoica) ieri că a declarat că fără Chiricheș e debandadă la echipa națională, râdeam sigur.
Nu Chiricheș e principalul vinovat, dar zi-mi un jucător din seara asta care merită să îmbrace tricoul echipei naționale. Noi stăm în Rațiu la echipa națională? Nu trebuie să mai stăm în Chiricheș, nu e prima dată când face așa ceva!
Ne-au costat erorile lui și ne costă în continuare. Nu pot să înțeleg evoluția lui Darius Olaru de la echipa națională, la fel și la Tănase. Cum joacă la echipa de club și cum joacă la echipa națională”, a declarat Florin Prunea.
„E simplu: când joacă jnepenii cu brazii, câştigă brazii. Eu rămân stupefiat, nu-mi vine să cred. N-am crezut că se poate ajunge la aşa ceva la echipa naţională.
Apărarea a fost dezastru, mijlocul n-a existat, atacul a jucat pentru ei. Să continui cu Chiricheş, să nu-ţi dai seama că... De fapt noi am jucat ca nişte iezi, după mentalitatea lui Edi.
Nu poţi să te iei la bătaie cu nişte oameni care sunt recunoscuţi ca unii dintre cei mai puternici din lume. Şi ca înălţime.
Dacă tu spui că jucătorii nu au respectat pe teren ce le-ai cerut, mai bine îţi dai demisia. Vinovaţii nu sunt ei, eşti tu, pentru că trebuia să le ceri ceea ce ştiau să facă.
Muntenegru e o echipă de berbeci. Nu te iei la bătaie tu, o mică pietricică, cu stânca... Încerci să treci pe lângă ea. Meciul a fost gândit total greşit”, a afirmat Cornel Dinu la Orange Sport.
Deliciul meciurilor de fotbal difuzate la TV ale echipei naționale:
- am scăpat de opiniile și invitații la microfonul de comentator ale lui Mironică sau Marica de la Pro TV.
- Am avut ocazia să-l reascult pe Emil Grădinescu sau pe Costi Mocanu care au avut puterea de a comenta ironia situației în care a ajuns naționala; "Baieții au jucat bine, dar i-au bătut scârbele astea..."
- Comentariile de pe rețelele sociale ale românilor sunt pline de umor.
Aș spune că ... nu am nimic de spus împotriva antrenorului Edi Iordănescu. Sunt atât de mulți experți și viteji după toate eșecurile astea că mă întreb și acum unde erau când Burleanu a candidat singur pentru un nou mandat în fruntea FRF.
De atâția ani de reconstrucție a naționalei concluzia e că avem un munte NEGRU foarte mare de urcat.
În încheiere, realizările echipei naționale se văd de acum pe două posturi TV care și-au împărțit transmisiunile: Prima TV și Antena 1
Comentariul va fi postat dupa aprobare