Bogdan Iordache lansează Underline Ventures, un fond de investiții cu capital de risc, pentru a investi în startup-urile de tehnologie din Europa Centrală și de Est aflate la început de drum, dar cu ambiții globale. Valoarea fondului de investiții este de 10 milioane de euro la acest moment, cea finală țintită fiind de 20 milioane de euro.
Cunoscut ca fondator al How to Web, una dintre cele mai cunoscute 10 conferințe de startup-uri din Europa, lansată în 2010, Bogdan Iordache a fost și fondatorul companiei de tehnologie Conectoo (vândută în 2013) și investitor în cadrul fondurilor de investiții Gecad Ventures și 3TS Capital Partners, dar și MVP Academy.
Underline Ventures este susținut de peste 20 de fondatori și specialiști în tehnologie de la companii precum UiPath, Green Horse Games, Telerik, Elrond, MorphL, Smartbill, CleverTaxi, Tremend și altele, alături de investitori specializați în fonduri cu capital de risc.
Echipa Underline Ventures lucrează de peste un an la lansarea fondului de investiții, aceasta fiind alcătuită din antreprenori și profesioniști cu experiență din lumea tehnologiei: Vlad Ionescu - Venture Partner, ex-UiPath, Iulian Cîrciumaru - Venture Partner, ex-7Card, Iulia Ghiță - Investment Manager, ex -Bookster, Adriana Spulber, Sebastian Boureanu, Mihaela Ciobanu.
„Teza noastră este generațională. Este pentru prima dată în istoria industriei de tehnologie din Europa Centrală și de Est când s-a atins o masă critică de fondatori și specialiști cu experiență în scalarea produselor digitale. Aceștia pun acum bazele sau contribuie la startup-uri noi, împreună cu mulți alți tineri fondatori ambițioși. Deși expertiza lor este excelentă din punct de vedere operațional, credem că Underline Ventures îi poate ajuta să înțeleagă și să navigheze industria de tehnologie, dar și să îi conecteze cu lumea capitalului de risc, astfel încât să poată construi companii de tehnologie care pot scala cu adevărat dincolo de granițe, nu doar companii de succes pe plan local”, spune Bogdan Iordache.
Comentariul va fi postat dupa aprobare