Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, anunță semnarea unui contract în valoare de 278.000 de euro cu compania Kosarom, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere de 400 kWp.
Noul proiect presupune instalarea a 889 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 3.550 mp, pe acoperișul unității Kosarom din Pașcani, județul Iași.
Generatorul fotovoltaic va produce 10.425 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de aproximativ 2.1 milioane de euro. Investiția va fi amortizată în mai puțin de 4 ani.
Proiectul solar acoperă aproximativ 11% din necesarul de energie al companiei și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon de 131 de tone și a deșeurilor radioactive cu 1,3 kg pe an.
„Sistemele fotovoltaice sunt soluția cea mai sigură și eficientă de a produce energie curată, pentru o perioadă lungă de timp, cu costuri minime de întreținere. În același timp, cei care investesc în energie verde primesc credite de carbon tokenizate pe platforma RED, aferente energiei regenerabile consumate”, spune Armand Domuta, General Manager Restart Energy
„Kosarom a fost încă de la început o companie care a arătat grijă pentru mediu și pentru politicile verzi. Urmărim creșterea gradului de conştientizarea a necesității de a proteja mediul în rândul colegilor noștri, cerem acest lucru în relaţiile contractuale cu partenerii şi ne propunem consolidarea unei culturi organizaţionale ecologiste. Pe de altă parte, această investiție în energie verde ne asigură o reducere consistentă a costurilor operaționale, având în vedere perioada de amortizare scurtă, de mai puțin de 4 ani”, declară Teodor Florentin Apostol, Director General Kosarom.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.
De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.
Comentariul va fi postat dupa aprobare