Electronic Arts Inc. și Warner Brothers Interactive Entertainment, au anunțat astăzi introducerea AFC Richmond în EA SPORTS FIFA 23, fanii având șansa să preia controlul clubului lor preferat în diverse moduri de joc, precum Career Mode – Manager, Kickoff, Online Friendlies și Online Seasons.
O serie de elemente AFC Richmond, precum echipamente, tifos, carduri de Manageri, vor putea fi deblocate în FIFA Ultimate (FUT) și Pro Clubs.
Ted Lasso, personajul interpretat de Jason Sudeikis, va fi disponibil ca manager al AFC Richmond în Career Mode, iar fanii vor putea coordona echipa AFC Richmond sau altă echipa, din rolul managerului lor favorit. De asemenea, jucătorii își pot crea propriul Manager sau alege un manager licențiat care să conducă AFC Richmod, sau pot crea un jucător și să se alăture echipei AFC Richmond în liga preferată.
„Sunt norocos și totodată complet recunoscător să fi experimentat multe momente speciale în cursul carierei mele, iar această experiență se numără printre cele mai bune,” menționează Jason Sudeikis, câștigător al premiului Emmy. „Includerea lui Ted Lasso și a întregii echipe AFC Richmond în noua versiune a jocului este, pentru mine și colegii mei, ca fani ai EA SPORTS FIFA, un vis devenit realitate. Actorii și echipa de producție lucrează cu dedicare la acest show și suntem încântați că un număr atât de mare de persoane rezonează cu serialul. Suntem nerăbdători ca fanii să aibă oportunitatea să joace alături de personajele preferate ale AFC Richmond, cu acestea, sau chiar împotriva lor.”
Fanii vor avea posibilitatea de a alege AFC Richmond ca parte a ligii „Rest of The World” în Kick Off, Online Friendlies și Online Seasons, Roy Kent, Jamie Tartt, Sam Obisanya, Dani Rojas, fiind parte a echipei de Greyhounds. Stadionul emblematic al AFC Richmond, Nelson Road, va fi de asemenea inclus în FIFA 23.
În ultimii 30 de ani, EA SPORTS FIFA s-a poziționat în topul culturii fotbalului. Colaborarea cu Warner Bros pentru a introduce echipa AFC Richmond în joc este încă o dovadă a modului în care EA SPORTS continuă să estompeze barierele dintre gaming, entertainment și lumea reală a fotbalului.
„Într-un timp foarte scurt și cu o experiență anterioară limitată, Ted Lasso a devenit un fenomen cultural, reușind să aducă la viață pasiunea pentru fotbal și importanța încrederii pentru milioane de fani din întreaga lume,” spune David Jackson, VP Brand pentru EA SPORTS FIFA. „Suntem fericiți să îi avem pe Ted și AFC Richmond în FIFA 23.”
Conținutul aferent AFC Richmond din FUT și Pro Clubs va putea fi accesat prin intermediul obiectivelor, provocărilor și premiilor ce vor putea fi obținute de către toți jucătorii încă de la lansare. Conținutul vizează cardurile Ted Lasso și Coach Beard, echipamentele AFC Richmond și vanity items, precum insigne, steaguri și multe altele, dar și stadionul Nelson Road, inclus în Pro Clubs.
„Este incredibil să fii inclus în FIFA. Nu sunt convins că acest lucru va ajuta la risipirea zvonurilor referitoare la CGI, dar merită din plin,” spune Brett Goldstein, câștigătorul premiului Emmy ce îl intepretează pe jucătorul AFC Richmond, Roy Kent. „Sunt nerăbdător să câștig în fața nepotului meu într-un joc în care eu voi fi Roy Kent, iar el Jamie Tartt. Va fi furios.”
FIFA 23 este dezvoltat de EA România și EA Vancouver și va fi disponibil nivel global începând cu 30 septembrie 2022 pentru PlayStation®5, Microsoft Xbox® Series X|S, PC, Stadia, PlayStation®4 și Xbox® One. Precomanda pentru FIFA 23 Ultimate Edition va începe pe 27 septembrie 2022.
Comentariul va fi postat dupa aprobare