Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret "WonderFest" are loc săptămâna aceasta la Constanța.
Cele opt filme din concurs, produse în ultimii doi ani, au ca tematică vârsta copilăriei, cu povești deosebite, cu rol de introspecție asupra privitorilor. De altfel, întregul Festival WonderFest, al Filmului pentru Copii și Tineret, stă sub semnul educației pentru artă și pentru o viață socială lipsită de agresivitate.
Festivalul WonderFest este organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Primăria Constanța, cu susținerea Consiliului Județean Constanța, Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța și Pro Familia.
Nu mai puțin de opt filme, lungmetraje, scurtmetraje și filme de animație, produse în ultimii doi ani, ce au ca tematică vârsta copilăriei, s-au înscris în competiția WonderFest. Sunt povești deosebite, cu rol de introspecție asupra privitorilor, difuzate în premieră în România. Filmul Alfons Jitterbitt – Class Trip Chaos!/Haos în excursie cu școala – producție 2022, Germania va fi lansat la WonderFest, în premieră internațională. Lungmetrajul va fi vizionat împreună cu regizorul Mark Schlichter și cu producătoarea Nicole Kellerhals, care vor fi prezenți în sală și vor răspunde, la final, întrebărilor spectatorilor.
Filmele, atelierele artistice, de creație și socio-educative, concertele festivalului sunt oferite gratuit publicului. Festivalul are loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" din Constanța. "Micii mari" pasionați de film, pot participa la un concurs de creație de film, secțiune intitulată Snapshots. Pentru această secțiune, copiii sunt invitați să transmită organizatorilor filme realizate de ei, cu ajutorul doar al telefonului sau al tabletelor, cu tematica "Minunea Albastră".
Un juriu format exclusiv din copii, cel mai mare dintre toate edițiile WonderFest, care numără 100 de elevi din Constanța, va acorda Marele Premiu al WonderFest, în timp ce juriul format din profesioniști ai cinematografiei va decerna premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, cea mai bună interpretare a unui copil actor. În cadrul Festivalului WonderFest, vor susține concerte trupele Folk Frate și Pro Consul (19 septembrie) și artiștii Magda Pușkaș, Andrei Păunescu, Mihai Napu, Vanghele Gogu, Ioan Onișor (23 septembrie).
Comentariul va fi postat dupa aprobare