Guvernul României a aprobat plata parțială a datoriei istorice către ESA

Bogdan Chirea
0
esa

Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, hotărârea inițiată de Ministerul cercetării, inovării și digitalizării pentru aprobarea plății parțiale a contribuției financiare restante a României pentru programele Agenției Spațiale Europene (ESA), în cuantum de până la 330 milioane lei.

Începând cu 1 iulie 2018, din cauza neefectuării plăților în anul precedent, România a pierdut dreptul de vot în cadrul Consiliului și Comitetelor de program ESA, generându-se un precedent periculos, cu posibile efecte grave asupra mediului industrial și tehnologic național în domeniul spațial și conexe. Suma totală restantă privind contribuția pe programe corespunzătoare perioadei 2019-2022 este în valoare de 102.263.517,89 euro, fiind periclitată participarea mediului de cercetare românesc în cadrul programelor spațiale europene. România a fost singurul stat din istoria ESA aflat în situația suspendării dreptului de vot.

„Este o promisiune îndeplinită, o mare victorie pentru comunitatea științifică din România și un gest vital înaintea consiliului ESA din noiembrie. România își recuperează astfel dreptul de vot în cadrul ESA, pierdut acum mai bine de patru ani. Astfel, România va putea participa cu drepturi depline la Consiliul ESA din această această toamnă, care se reunește o data la 3 ani și care stabilește programele și proiectele agenției pentru următorul ciclu. 

Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul Ciucă transmite un nou semnal puternic pentru investițiile românești în cercetare-inovare și pentru includerea cercetătorilor români în ecosistemele europene și globale din acest domeniu strategic. Acest pas vine la mai puțin de o săptămână de la adoptarea Planului Național în domeniul cercetării, un efort de 60 de miliarde lei în orizontul 2030.

Avem o tradiţie în participarea la proiecte aerospaţiale de anvergură, prin specialiştii noştri de prim rang, apreciaţi şi respectaţi la nivel mondial. România rămâne astfel un pilon de bază al proiectului spaţial european, își respectă angajamentele şi este dornică şi pregătită să contribuie în continuare la cele mai importante proiecte ESA. Odată cu adoptarea hotărârii de guvern de astăzi, cercetătorii și companiile românești vor putea să facă din nou parte din proiectele europene de explorare și cucerire a spațiului cosmic”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Hotărârea de guvern prevede aprobarea plății sumei de 330.000.000 lei, reprezentând contribuția financiară restantă a României pentru anul 2019, anul 2020 și plata parțială a contribuției financiare restante pentru anul 2021 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA), astfel încât România să-și recâștige dreptul de vot până la 31.01.2023. Cea de-a doua plată a contribuției restante pe 2021 și plata contribuției financiare pe anul 2022 în valoare de 39,27 milioane euro se va realiza până la data 31 decembrie 2022.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!