Într-un meci destul de echilibrat, Franţa a făcut diferenţa prin vedetele sale, Mbappe, Griezmann şi Lloris. În prima repriză, echipa lui Deschamps a controlat jocul şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, în timp ce danezii nu s-au remarcat prin nicio acţiune ofensivă decentă (niciun şut pe poartă).
Campioana mondială a deschis scorul în min. 61, cu o doză de şansă, Mbappe trimiţând în plasă printre doi fundaşi danezi, la mingea întoarsă de Theo Hernandez, Pentru Mbappe a fost golul cu numărul 30 în tricoul naţionalei Franţei.
Danemarca a oferit replica la scurt timp, egalând prin Christensen, la selecţia 60, cu o lovitură de cap, din recentrarea lui Anderson, după cornerul executat de Eriksen (68).
Acelaşi Mbappe (86) a marcat golul victoriei, reluând în plasă la colţul lung, cu şoldul, centrarea lui Griezmann, profitând de ezitările lui Kristensen şi Schmeichel.
Prin succesul de sâmbătă, Franţa a ajuns la şase victorii consecutive la Cupa Mondială.
Mbappe a trecut la 30 de goluri în 60 de competiții internaționale și ocupa locul opt pe lista Franței cu cei mai buni marcatori din toate timpurile.
Franța s-a calificat în optimi la Campionatul Mondial din Qatar având deja 6 puncte.
Christian Eriksen și Co trebuie să învingă Australia în ultimul lor meci din Grupa D pentru a avea șansa de a trece mai departe.
Comentariul va fi postat dupa aprobare