Producții îndrăgite de public sunt difuzate în continuare de dimineață până seara cu premiere săptămânale programate în zilele de duminică de la 16:00, respectiv marți și vineri de la ora 20:00. Săptămâna 15 - 20 noiembrie aduce și ea trei premiere festive.
Marți, 15 noiembrie, de la 20:00 - Spune „da” Crăciunului (Saying Yes to Christmas, 2021).
June (Erika Prevost) este asistent la o mare editura de carti pentru copii si lucreaz[ din greu pentru a deveni editor. Deodată șeful ei pretențios îi spune să meargă acasă la părinții ei de Crăciun pentru că se pare că celebra scriitoare de povești pentru copii Sally Wells (Catherine De Seve) va petrece Crăciunul împreună cu fiica ei în orașul natal al lui June.
June este trimisă acasă pentru a o convinge pe această autoare să semneze cu compania ei, iar dacă reușește, va fi recompensată cu postul visat. Acasă îl întâlnește pe prietenul ei din copilărie, Blake (Romaine Waite), cu care obișnuia să concureze cu orice ocazie. Blake o provoacă pe June să spună da tuturor activităților de Crăciun, ceva pentru care nu are timp deoarece este acolo să lucreze. Ca prin magie June constată că nu poate să spună nu nici unei activități legate de Crăciun și acceptă totul împotriva propriei ei voințe. Și lansează provocarea de sezon pentru noi toți: cum se gestionează cererile de la serviciu în același timp cu dorința de a ne bucura de magia sărbătorilor.
Vineri, 18 noiembrie, de la 20:00 - Înzăpeziți de Crăciun (Snowed In For Christmas, 2021).
Pentru că o furtună de zăpadă nu o lasă să se întoarcă acasă de sărbători, Kaley (Kayla Wallace), dădacă pentru două fetițe, decide să le învețe pe protejatele sale despre magia Crăciunului. Misiunea ei se dovedește surprinzător de plăcută când în ajutor vine și unchiul cel chipeș și singur al fetițelor, pentru că părinții nu vor putea ajunge. Cei doi vor aduce magia Crăciunului pentru cele două fetițe, iar magia Crăciunului le va răsplăti eforturile cu ceva special.
Duminică, 20 noiembrie, de la 16:00 - Iubiții mei de Crăciun (Boyfriends of Christmas Past, 2021).
Este Crăciunul, sărbătoare pe care Lauren (Catherine Haena Kim) o petrece de obicei cu tatăl ei, cu mama ei vitregă și cu prietenul ei, Nate Sagar (Raymond Ablack), de profesie asistent social. Într-o noapte târziu Lauren este vizitată de spiritul primului ei iubit, un Tyler Mirsky (Jordan Kronis) de cincisprezece ani, care o informează că va fi vizitată în săptămâna viitoare de spiritele altor trei iubiți din trecut.
Cei trei foști iubiți - Jake, Henry și Logan - încearcă să-i arate lui Lauren unele dintre greșelile comise în timp, iar ea descoperă calea către un viitor luminos, alături de Nate. Catherine Haena Kim a jucat și în filmul Ghosts of Girlfriends Past (2009), care este deasemenea o adaptare a clasicului ”A Christmas Carol”.
Comentariul va fi postat dupa aprobare