Romania este prezenta in principala categorie a topului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala

Bogdan Chirea
0
Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrala

România este prezentă în principala categorie a clasamentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, care oferă recunoaștere start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare creștere din regiune, prin compania Wave Studio, specializată în dezvoltarea de aplicații mobile pentru Android sau iOS, care ocupă locul 22, cu o rată de creștere de 1.319% a veniturilor înregistrate în perioada 2018-2021. 

De asemenea, două companii de tehnologie din România au fost incluse în categoria „Companies to Watch”, care reunește start-upurile care au înregistrat cea mai rapidă dezvoltare în perioada 2019-2021 și care încă nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în principala categorie a topului Fast 50. Pentest-Tools.com, start-upul românesc care a creat o platformă bazată pe servicii de tip cloud cu ajutorul căreia se pot efectua teste de penetrare și evaluare a vulnerabilităților, ocupă locul 17 în rândul celor 25 de companii incluse în categorie, cu o rată de creștere de 441%, în timp ce DRUID, compania specializată în dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți dedicați proceselor complexe din organizații, ocupă locul 19, cu o creștere de 345%. 

De asemenea, trei companii românești – Hermix, Kinderpedia și Tokinomo - sunt recunoscute în cadrul competiției Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală la categoria „Impact Stars”, care premiază start-upurile ale căror produse sau servicii au efecte pozitive asupra mediului de business, societății, mediului, în domeniul diversității sau al inovației. 

Hermix este dezvoltatorul unei platforme care ajută companiile să cunoască oportunitățile de business din sectorul public prin automatizarea activităților de marketing pentru zona business-to-government, a celor de vânzare și de pre-vânzare, precum și de participare la licitații publice, Kinderpedia este creatorul unei soluții complete de comunicare și management pentru școli și grădinițe, iar Tokinomo este specializată în crearea de roboți care pot fi folosiți pentru implementarea de campanii de marketing în magazine care oferă consumatorilor experiențe inedite.

„În ultimele două decenii, ponderea surselor de creștere a industriei de tehnologie din Europa s-a mutat dinspre hardware către software, care acum generează două treimi din veniturile înregistrate de industrie, potrivit unei analize Deloitte. Ponderea tot mai mare a companiilor de software este vizibilă și în cadrul programului Fast 50 Europa Centrală, în care acestea continuă să domine principala categorie a clasamentului, precum și în rândul jucătorilor locali incluși în top - cinci din cei șase sunt companii de software. Merită menționat și că varietatea nișelor în care se extind companiile locale de tehnologie este o dovadă a creativității lor remarcabile și a potențialului de creștere a pieței locale. Suntem onorați să celebrăm realizările lor prin recunoașterea oferită de platforma Fast 50 cu sprijinul partenerilor programului, Google Cloud și Citi”, a spus Andrei Ionescu, Partener Coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România. 

Anul acesta, Google Cloud este partenerul de tehnologie la nivel regional al programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, iar Citi este partenerul local.

Companiile de tehnologie cu cea mai mare creștere din Europa Centrală

Câștigătorul principalei categorii a clasamentului, care oferă recunoaștere companiilor de tehnologie înființate în urmă cu cel puțin patru ani și care au cea mai rapidă creștere în Europa Centrală, este FTMO, un fintech din Republica Cehă, cu o creștere a veniturilor de 25.255%, care a dezvoltat o platformă educațională pentru jucătorii de pe piețele financiare ce le permite să se concentreze asupra gestionării riscurilor și a educației în desfășurarea activității de tranzacționare pentru a adopta cele mai bune practici, a evita erorile și a reduce pierderile. Companiile incluse în clasamentul principal au înregistrat o creștere medie de 2.351%, cea mai mare obținută vreodată (față de 2.278%, în 2021).

Competiția din acest an, aflată acum la cea de-a 23-a ediție, este dominată de jucători din domeniul software (33), urmat de domeniile fintech (șase companii), hardware (cinci companii), media și divertisment (patru companii) și sănătate (două companii).

Categoriile „Companies to watch” și „CE Tech Rocketship”

Pe lângă categoria principală, care include companiile cu cea mai mare creștere din sectorul tehnologiei, programul Deloitte 2022 Central Europe Technology Fast 50 include și categoria „Companies to watch”, care oferă recunoaștere companiilor ce nu îndeplinesc încă criteriile pentru clasamentul principal Fast 50. Prima poziție din această categorie, în care au intrat companii cu venituri de minimum 10.000 de euro în 2019 și de cel puțin 30.000 de euro în 2021, a fost revendicată de DIANA Biotechnologies, o companie cehă de biotehnologie care dezvoltă produse în domenii precum diagnosticarea moleculară și descoperirea de medicamente, care a înregistrat o rată de creștere de 100.314%.

În colaborare cu Google Cloud, ediția de anul acesta a competiției Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală include o nouă categorie, „CE Tech Rocketship”, care oferă recunoaștere companiilor care au dezvoltat soluții de calitate, cu potențial de dezvoltare și care pot satisface cei mai pretențioși clienți. Câștigătorul este compania poloneză Autenti, creatoarea unei soluții care le permite antreprenorilor să semneze documente juridice online, în siguranță și ușor.

Despre Deloitte Central Europe Technology Fast 50

Pentru a fi eligibile pentru principala categorie a competiției Technology Fast 50, companiile trebuie să îndeplinească anumite condiții financiare, și anume să aibă un venit operațional anual minim de 50.000 de euro în primii trei ani analizați (2018-2020) și de 100.000 de euro în 2021. De asemenea, acestea trebuie să aibă sediul central în Europa Centrală și să dețină drepturile de proprietate intelectuală sau să fi creat tehnologie patentată. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!