Alianța Națională Pentru Digitalizarea Instituțiilor Publice (ANDIP) a organizat la finalul săptămânii trecute workshop-ul “Digitalizarea instituțiilor publice în trei pași”, eveniment cu participare gratuită dedicat instituțiilor publice dornice să afle cum pot să își digitalizeze, într-un regim accelerat, activitatea.
Evenimentul reprezintă o primă etapă dintr-un program mai amplu ce vizează digitalizarea unui număr cât mai mare de instituții publice din România
ANDIP consideră că, pentru accelerarea digitalizării instituțiilor publice din țara noastră, este nevoie de acțiune prin intermediul educației tehnologice, al consultanței în IT & Software și integrare de procese, dar și prin accederea la finanțări instituționale (nerambursabile și / sau rambursabile) care să permită efectuarea achizițiilor necesare digitalizarii.
”Ne bucură foarte mult faptul că acțiunea noastră a starnit interesul unui spectru cât se poate de larg de instituții publice din România. Au fost prezente la workshop-ul organizat de alianța noastră instituții publice ce țin de: administrația locală (primării orășenești, comunale sau chiar sătești), consilii județene, grupuri de acțiune locală, instituții din sfera culturii și a educației etc. Acest lucru demonstrează încă o dată că digitalizarea este un proces universal, care va afecta toate domeniile și toate instituțiile deopotrivă”, a spus Carmen Ciulacu, Managing Partner al Digital Stack.
La evenimentul de la Alba Iulia au participat 52 de reprezentanti (top si middle management) ai unui număr de 47 de instituții publice din România, provenite din peste 14 județe ale țării, dintre care amintim: Cluj, Alba, Mureș, Sălaj, Prahova, Ilfov, Iași, Bistrița Năsăud, Bihor, Timiș sau Vrancea.
”Problema digitalizarii activităților din primărie a ajuns să reprezinte o preocupare zilnică pentru administrația locală a orașului Comarnic. Incepand de la chestiuni aparent simple, ce țin de relația cu cetățenii și terminand cu activități interne din primărie, complexe și consumatoare de mult timp, toate sunt in atentia noastra cu scopul de a găsi soluții de eficientizare prin apel la digitalizare. Ca atare, inițiative ca cele ale Alianței Naționale pentru Digitalizarea Instituțiilor Publice sunt absolut necesare și salutare!”, a declarat Sorin Popa, primar al orașului Comarnic.
”Digitalizarea administrației publice nu este un subiect de noutate. Administratia publica a investit in digitalizare și pana in prezent. In medie, nivelul de digitalizare în acest sector este de 21%, dar sunt administratii publice românești mai bine plasate (înspre 40%). Cu toate acestea, suntem foarte mult în urma mediei europene de 69% sau de țări recum Estonia, unde nivelul de digitalizare este de 92%.
Așa cum vad eu lucrurile, administratia publica centrala este veriga slaba. La nivel local nevoia digitalizarii este pe departe mult mai bine inteleasa, acceptată și condusă. Progrese în aceasta direcție vor fi semnalate cu siguranța în următorii ani, însă performanța implementării și operaționalizării va depinde de foarte multi factori, dintre care factorul uman și cultura instituțională vor fi cele mai critice. Informațiile obtinute in evenimentul de la Alba Iulia, alături de cele colectate prin sondaje de piață, ne vor ajuta la înțelegerea mai bună a priorităților de digitalizare la nivelul instituțiilor publice din țara noastră și a unui mod mai eficace de abordare a proiectelor de digitalizare.”, a declarat președintele Cluj IT Cluster, Stelian Brad.
La finalul workshop-ului participanții au fost invitați să completeze un chestionar prin care organizatorii au dorit să evalueze gradul de digitalizare a instituțiilor publice, cerându-le celor prezenți să răspundă la 16 întrebări relevante.
Între concluziile interesante ale evenimentului organizat la Alba Iulia, extrase în urma studiului menționat, amintim faptul că doar 14% dintre instituțiile publice au automatizat parte din activitățile lor zilnice, dar peste 73% dintre angajați folosesc tehnică de calcul (PC/Laptop). De asemenea, la întrebarea legată de investițiile făcute în ultimii trei ani pe direcția digitalizării, peste 80% au confirmat că au avut loc astfel de investiții. Aproape 70% dintre instituții au prevăzut capitole distincte de investiții în digitalizare în propriile bugete pentru anul 2023.
Când vine vorba despre securitatea cibernetică, 33% dintre instituțiile publice spun că nu au un departament de IT sau o persoană desemnată și responsabilă pentru securitatea datelor. 36% dintre repondenți susțin că nu au fost niciodată solicitați să-și actualizeze parolele din rațiuni de securitate, în timp ce 18% spun că cel mult o dată pe an sunt solicitați să-și actualizeze credențialele.
Comentariul va fi postat dupa aprobare