Șase din zece români pun mazăre în salata boeuf și 70% preferă salata boeuf cu pui în loc de vită. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie realizat în perioada 15 noiembrie - 10 decembrie 2022 pe un eșantion de 2874 de persoane care au accesat site-ul TeMananc.ro.
Sondajul arată că 71% dintre români mănâncă salata boeuf atât de Paște și de Crăciun, cât și de Revelion. 9% mănâncă de Crăciun dar și de Revelion, 8% doar de Revelion, 6% doar de Crăciun și 4% la masa de Paște.
Si dacă mulți se întreabă "Punem sau nu mazăre în salata boeuf?", sondajul a elucidat acest mister. Răspunsul este "da, punem mazăre în salata boeuf!", au răspuns în cor Bucovina (91% ) Maramureș (83%) și Transilvania (80%). În București și Muntenia lucrurile stau altfel: majoritatea au răspuns că nu pun mazăre în salata boeuf.
Surpriza vine de la maioneza de casă: peste 92% fac maioneză de casa la salata boeuf și nu folosesc varianta mai simplă cu maioneză din comerț. Bucovina și Crișana sunt fruntașe, peste 98% din români fac maioneză de casă iar în zona Maramureșului doar 67%. Restul de 33% folosesc maioneză gata preparată, din comerț.
Sondajul TeMananc.ro mai arată că 70% dintre români fac salata boeuf cu carne de pui și doar 30% folosesc carnea de vită. În Bucovina, peste 90% din respondenți gătesc cu pui în loc de vită și cel mai mic procent din regiunile României îl găsim în Banat, unde doar 53% folosesc carne de pui.
La capitolul ornat o mare parte își dau interesul ca cei prezenți la masă să se bucure și la nivel estetic de salata boeuf. Astfel, 33% fac din ornatul salatei boeuf o adevărată operă de artă și alocă mai mult de 15 minute pentru acest lucru, 54% mai puțin de 2 minute și doar 13% nu ornează deloc salata boeuf. În schimb, la rezultatele pe zonele României, majoritatea celor care locuiesc în București, Moldova și Muntenia pun preț pe estetica farfuriei și alocș mai mult de 15 minute pentru decorat.
De unde provine salata boeuf ?
Chiar daca denumirea provine din limba franceza („boeuf“ inseamna „carne de vita”), aceasta specialitate este inspirata, de fapt, de salata ruseasca Olivier.
Totul a inceput in 1860, in Moscova, la restaurantul de lux Hermitage, de care se ocupa Cheful Lucien Olivier, un iscusit bucatar cu origini franceze si belgiene. Acesta a inventat o salata din legume fierte, carne (de regula, folosea carne de vita sau vanat) si maioneza, care a devenit, in scurt timp, preparatul-semnatura al restaurantului.
Olivier tinea foarte mult la specialitatea lui si nu voia ca nimeni sa afle cum o pregateste. Cu toate acestea, intr-o seara, cand Cheful a fost chemat de urgenta intr-un alt loc, Ivan Ivanov, ajutorul lui, a intrat in bucatarie, observand ingredientele folosite de Olivier si felul in care erau gatite. Ulterior, Ivanov a plecat la un alt restaurant si a inceput sa faca si el salata Olivier, care a castigat astfel tot mai multa popularitate.
Astazi, in Rusia si in fostele tari sovietice, salata de boeuf se numara printre principalele feluri de mancare pregatite la mesele festive.
Idei de rețete de salată de boeuf
Salata de boeuf cu carne de vită
Usor de facut si foarte gustoasa, salata de boeuf traditionala contine carne de vita, legume si maioneza.
Ingrediente:
500 de grame de carne de vita;
1-2 kilograme de cartofi;
1 kilogram de morcovi;
200-300 de grame de mazare;
3-4 castraveti murati;
2 gogosari murati;
maioneza, dupa gust (foloseste mixerul pentru a amesteca 3 galbenusuri, 3 lingurite de mustar si 300 de mililitri de ulei);
sare si piper, dupa gust.
Mod de preparare
Se fierb bine toate ingredientele, de preferat in recipiente separate. Pentru a-i da o aroma bogata, fierbe carnea de vita intr-un vas cu zarzavaturi (patrunjel, telina, pastarnac), ca sa obtii un fel de supa. Dupa ce toate ingredientele sunt fierte, urmeaza sa le tai cubulete si sa le amesteci cu maioneza intr-un vas. La final, dupa ce compozitia e gata, decoreaz-o cu maioneza si felii de gogosar, castravete murat sau chiar cateva frunze de patrunjel.
Salata de boeuf cu carne de pui/curcan
Daca nu ai carne de vita pentru a face reteta clasica, poti la fel de bine sa folosesti si carne de pui sau de curcan. Rezultatul este la fel de gustos.
Ingrediente:
500 de grame de carne de pui/curcan;
1-2 kilograme de cartofi;
1 kilogram de morcovi;
200-300 de grame de mazare;
3-4 castraveti murati;
2 gogosari murati;
maioneza, dupa gust (foloseste mixerul pentru a amesteca 3 galbenusuri, 3 lingurite de mustar si 300 de mililitri de ulei);
sare si piper, dupa gust.
Mod de preparare
Fierbe toate ingredientele si pregateste un fel de supa de pui, pentru a impregna aroma condimentelor in carne. Bineinteles, poti scoate din schema legumele care nu iti plac (de exemplu, multa lume elimina mazarea), adaugand altele in locul lor (sfecla, masline, ciuperci, pastarnac etc.). Dupa ce s-au fiert si s-au racit, le amesteci cu maioneza si ornezi salata.
Cum prepari cea mai buna maioneza
Desi e un preparat din numai cateva ingrediente, este destul de greu sa faci o maioneza ca la carte.
Ingrediente:
3 galbenusuri;
3 lingurite de mustar;
300 de mililitri de ulei;
optional, adauga un varf de cutit de sare si o lingura de zeama de lamaie.
Mod de preparare
Daca nu dozezi cum trebuie ingredientele si nu amesteci constant, astfel incat sa obtii o compozitie omogena, s-ar putea ca maioneza sa ti se taie (nu se mai leaga uleiul si galbenusurile). De asemenea, este importanta tehnica prin care incorporezi uleiul in galbenusurile batute: nu turna o cantitate mare din prima; uleiul se adauga prin picurare constanta. La final, completeaza amestecul cu sare si zeama de lamaie.
Alternative românești de salată boeuf
Inovaţia-cheie a salatei de boeuf româneşti (care, în ciuda numelui, nu e mai niciodată cu carne de vacă ci mai degrabă cu carne de porc sau pui) este adăugarea murăturilor. Aşadar, se fierb mazărea, cartofii şi morcovii (unii pun şi ţelină). Apa din vas se aruncă (sau se păstrează pentru supe) şi se aşteaptă ca legumele să se răcească. Apoi se taie cubuleţe. La fel şi murăturile (castraveciori şi gogoşari) şi, eventual, măslinele. Se adaugă maioneză (cei cu stomacul tare pot pune şi muştar clasic sau uşor picant pentru a tăia din efect). Se face o formă ornată cu maioneză, fâşii de castraveciori şi gogoşari muraţi, măsline şi sferturi sau jumătăţi de ouă. Salata se pune apoi la rece, unde se ţine câteva ore.
Comentariul va fi postat dupa aprobare