Probleme legale la B1 TV, acționarii se dau în judecată

Bogdan Chirea
0
insolventa b1

Un comunicat de presă publicat pe pagina de internet a postului de televiziune B1 TV anunță că un site de internet a anunțat în mod eronat faptul ca postul ar fi cerut sa intre oficial în insolvență și că ar avea datorii la fisc.

B1 TV CHANNEL SRL Bucureşti (CUI/CIF: 27759259), firma care deţine licenţa pentru postul de televiziune B1, a depus (pe data de 21 decembrie 2022) o cerere de intrare în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.35923/3/2022. Tribunalul Bucureşti a programat primul termen de judecată pe data de 18 ianuarie 2023.

Înfiinţată în noiembrie 2010, societatea B1 TV CHANNEL SRL îi are ca asociaţi pe Sorin OANCEA şi Gheorghe Constantin PĂUNESCU, fiecare cu 50%, dar numai OANCEA deţine funcţie de administrator.

Informațiile au fost publicate de pagina de internet supervizor.ro și au fost contestate de cei de la b1, în sensul precizării că datoriile către ANAF la care se face referire în articol sunt urmare a unui raport de control care a fost contestat de către B1 TV Channel SRL în sensul desființării deciziilor, urmându-se procedurile legale atât în fața ANAF, cât și ulterior în fața instanțelor de judecată până la obținerea unei hotărâri definitive, iar sumele de plată impuse au fost restructurate și eșalonate pe mai mulți ani, niciuna din aceste sume nefiind scadentă în următoarele 365 de zile.

B1 TV Channel SRL, societatea care deține licența audiovizuală a postului B1 TV, se află într-o situație solidă din punct de vedere financiar, fără nici cel mai mic risc de a intra în insolvență. O atestă datele contabile ale firmei dar și colaborarea de peste 12 ani cu bănci internaționale importante de pe piață românească. B1 TV Channel SRL este cu plata la zi a salariilor angajaților săi dar și a taxelor și impozitelor către bugetul de stat. De asemenea, liniile de credit acordate societății sunt pline în acest moment.

CERTURI ÎNTRE ACȚIONARII B1 TV DISCUTATE PE LARG LA CONCURENȚĂ 

B1 TV a acuzat în mod public postul de televiziune Realitatea Plus că desfășoară o campanie de discreditare și că a publicat zilnic articole de tip fake news legate de adunări ale acționarilor și care ar avea ca temă schimbarea administratorului.

Problemele legale au continuat cu o cerere de insolvență depusă în mod nelegal de un alt acționar ci nu de administratorul societății.

Cererea de intrare în insolvență a fost depusă fraudulos de reprezentantul unuia dintre asociații societății B1 TV Channel SRL, care a folosit în mod fals o presupusă calitate de administrator. Societatea spune că va prezenta în instanță toate documentele care susțin aceste afirmații.

Deși nu se specifică cine este persoana care a depus în mod fraudulos cererea de intrare în insolvență, având în vedere că există doar doi acționari, este de înțeles că este vorba de Gheorghe Constantin Păunescu.

Gheorge Constantin Păunescu este un om de afaceri român, tatăl lui Bobby Păunescu, regizor, scenarist și om de afaceri. Bobby Păunescu, ar putea fi reprezentantul de care se face referire în comunicat. De fapt, el este cunoscut drept fondatorul televiziunii B1 TV și reprezentantul a 50% dintre acționari, Bobby Păunescu, a spus la Realitatea FM că există persoane care emit comunicate de presă în numele B1 TV fără a avea acest drept.

Bobby Păunescu a spus la chiar postul acuzat de B1 că:

Pe lângă faptul că face parte dintr-o campanie de publicitate, atunci când scade audiență mai bagi puțîn scandal. Nu putem să păcălim publicul. Au fost niște controale, s-au auzit niște lucruri, cei care conduc trebuie să spună ce s-a întâmplat. Eu nu cred că s-a întâmplat ceva rău. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că sunt oameni care își permit să scrie în numele B1. 

A fost un control care s-a încheiat, din partea ANAF. Se negociază acum cu reeșalonare. Sigur că mă deranjează ca acționar. Dar ce s-a întâmplat acolo? Cineva trebuie să spună. Nu vreau să spăl lucrurile în public. Singurul lucru care mă deranjează este că persoana care administrează postul, domnul Sorin Oancea, pe care l-am luat partener acum 11 ani, mi-a scris un mesaj, se jură...da replici în numele B1. Nu are voie să facă asta. Nu contează niciun fel de act, e vorba de un principiu și de respect în fața telespectatorilor.

Nu cred că sunt probleme de rea voință, sper, dar sunt oameni care vor trebui să dea socoteală. Lucrurile să se facă în familie, te întâlnești în AGA. Când le faci publice înseamnă că te simți cu musca pe căciulă. Mă deranjează când sunt probleme de-astea publice. Până una altă s-a ajuns aici și oamenii trebuie să răspundă.  Un alt lucru care mă deranjează e că e ora 11 și sunt oameni care nu sunt prezenți la muncă acolo. Mă refer la șefi. 

S-a găsit chestiunea asta, se eșalonează, nu știu exact că nu sunt explicate lucrurile. Trebuie să ne luăm responsabilitatea, a cui e vină. Sunt niște lucruri pentru care oamenii trebuie să dea explicații. 

Această televiziune am făcut-o efectiv pentru un lucru transparent și clar și fără bani de la stat. Vă poate confirmă Radu Moraru, Adrian Bucă. 

Se nasc automat când încep discuții de-astea, că s-au luat bani la geantă, bani la pungă, sper că sunt aberații. De asta nu sunt de acord cu comunicate de acest gen care să apere o persoană sau alta.

Televiziunea asta a fost o televiziune transparență din primul moment. Cu toate astea, astea sunt lucruri de intern, care se discuta intern. A reușit să facă niște performanțe incredibile, când era Nașu, 3 puncte de rating, 5 puncte de rating. Am avut o echipa de oameni senzaționali. Aveam 300 și ceva de angajați, printre altele eram campioni și la campionatul de fotbal al televiziunilor", a declarat Bobby Păunescu.

Reprezentanții B1 TV spun că se vor îndrepta pe toate căile legale împotriva persoanelor care au creat societății acest grav prejudiciu, într-o acțiune cu puternic iz penal, care face parte din hărțuirea la care este supus postul de televiziune.

Categorii

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!