Gina Pistol, prezentatoare la Antena 1 în cadrul emisiunilor Chefi la cuțite și Asia Express și-a anunțat retragerea din televiziune după 7 ani.
După o colaborare de 7 ani cu Antena 1, timp în care a fost prezentatoarea emisiunilor de succes Chefi la cuțite și Asia Express, Gina Pistol a decis că a sosit momentul unei pauze în activitatea profesională, pentru a-și putea dedica mai mult timp familiei, în special creșterii fiicei sale, Josephine.
Astfel, sezonul 11 Chefi la cuțite, care va fi difuzat de Antena 1 în această primăvară, este ultimul prezentat de Gina Pistol.
Gina Pistol și-a anunțat decizia de retragere printr-o declarație postată pe pagina postului de televiziune:
Simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele. Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune.
Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express. Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele. Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume.”
Gina Pistol are o fetiță împreuna cu Smiley (Andrei Maria) iar în perioada când a fost însărcinată ea a luat o pauză de la filmări fiind înlocuită de Irina Fodor. Vedeta a revenit apoi în rolul de prezentatoare la Chefi la Cuțite.
Comentariul va fi postat dupa aprobare