Platforma Tokhit obține o finanțare de 100 milioane de dolari de la un fond de investiții

Bogdan Chirea
0

TOKHIT, prima aplicație de Social Network bazată pe Gaming, A.I. și Blockchain, dezvoltată de un start-up românesc, unde creatorii de conținut, influencerii, pasionații de NFT și Crypto își pot monetiza activitatea socială, atinge un prag important în capitalizare, asigurându-și o finanțare de 100 de milioane de dolari de la un fond internațional de investiții. 

TOKHIT promite să le ofere creatorilor de conținut posibilitatea de a se susține financiar urmându-și pasiunea, și își propune totodată să provoace peisajul rețelelor sociale, să schimbe modul în care oamenii interacționează, se distrează, lucrează sau produc venituri, bazându-se pe un model de business care presupune generarea de venituri prin mecanisme win-win. 

Acest produs digital revoluționar se folosește de economia bazată pe tokeni pentru a-i ajuta pe utilizatori să-și monetizeze activitatea, astfel generându-se și multiple surse de venit pentru companie. 

După o investiție inițială de 100.000 de dolari și trei runde de vânzare de tokeni, această nouă rundă de finanțare, care aduce un capital de 100 de milioane de dolari, este cea mai importantă de până acum și vine să confirme perspectivele de dezvoltare ale TOKHIT.

Capitalizarea proiectului se va realiza prin TOKHIT HOLDING Switzerland, care devine astfel și entitatea principală care va coordona toate operațiunile de dezvoltare și promovare la nivel global.

“Ne bucurăm să anunțăm această capitalizare în valoare de 100 de milioane de dolari care întărește perspectivele sănătoase de creștere pentru TOKHIT. Fondurile vor fi folosite pentru a dezvolta aplicația, pentru a consolida expansiunea globală și a atinge obiectivele internaționale ambițioase pe care le avem în ceea ce privește creșterea numărului de utilizatori precum și pentru a susține listarea pe platformele crypto. 

TOKHIT va deveni rapid acel mediu social unde creatorii de conținut, investitorii în crypto, pasionații de NFT generează venituri active și pasive prin crearea de conținut, tranzacționarea de NFT, depozite de tokeni HITT, accesarea jocurilor de tip play-to-earn, depozite de NFT sau tranzacționarea de bunuri digitale pe piață. Pe măsură ce produsul se maturizează, utilizatorii vor găsi oportunități suplimentare să câștige recompense financiare prin colaborarea cu brandurile, în timp ce creatorii de conținut foarte activi vor putea să producă monede personalizate pe care să le pună în vânzare. 

Investind inteligent aceste resurse ne dorim să creăm un ecosistem de produse digitale interconectate, care se bazează pe aceeași economie construită în jurul tokenului, spune Andrei Ureche (Vandy), Fondator și CEO TOKHIT. 

TOHKIT înseamnă libertate totală de exprimare, recompense financiare automate pentru utilizatori, investiții în creații digitale unice, NFT și o nouă infrastructură pentru colaborarea creativă cu brandurile. Aplicația este deja disponibilă pentru a fi descărcată pe dispozitivele IOS iar următoarele dezvoltări o vor face accesibilă pe toate platformele.

Adresându-se unei audiențe globale, TOKHIT va răspunde provocărilor curente din zona platformelor sociale, creând mediul perfect pentru utilizatorii care își doresc o experiență digitală mai transparentă, mai sigură și imersivă. 

Investitorii și dezvoltatorii mizează pe capacitatea TOKHIT de a pune la dispoziția artiștilor și fanilor acestora un mediu unde să creeze conținut digital care să devină un asset valoros prin intermediul tehnologiei NFT și Blockchain. Astfel, se vor pune bazele unui sistem mai bun de creare de comunități în care toți cei implicați să își atingă obiectivele. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!