Vertiv lansează o nouă sursă de alimentare neîntreruptibilă (UPS)

Bogdan Chirea
0

Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate, a lansat astăzi Vertiv Liebert GXE, o sursă de alimentare neîntreruptibilă (UPS) online monofazată cu dublă conversie, disponibilă la puteri de 6 și 10 kVA, în configurație turn sau cu montare în rack. 

Sistemul este proiectat pentru a oferi putere fiabilă rețelelor IT distribuite și aplicațiilor edge computing din diverse segmente industriale, cum ar fi întreprinderi, guvern, producție, finanțe, educație și retail. Produsul este disponibil la nivel global pentru țările și organizațiile care folosesc soluții de 230 V și se livrează acum din stoc în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

Liebert GXE funcționează cu o eficiență ridicată de până la 94% în modul online și până la 98% în modul ECO, conducând la economii de energie și costuri operaționale mai mici, prin comparație cu alte modele disponibile pe piață. 

Puterea de ieșire mare de 1.0 permite alimentarea continuă și fiabilă pentru mai multe dispozitive conectate, protejându-le împotriva multor perturbări în rețeaua de curent alternativ cu tehnologia online de dublă conversie și protecția la supratensiune de intrare. Montarea flexibiliă, în rack sau turn, cu kituri de montare în rack incluse ca standard, facilitează gestionarea stocurilor pentru distribuție pe canalul IT și simplifică instalarea pentru a putea integra diverse micro centre de date și Edge computing. 

Durata de funcționare a unității poate fi extinsă cu până la patru dulapuri de baterii externe (EBC) pentru o protecție de rezervă mai lungă, iar bateriile VRLA schimbabile în timpul funcționarii pot fi înlocuite cu ușurință de către utilizatori fără asistența personalului calificat și fără oprirea sarcinilor, pentru o mai bună eficiență operațională și costuri minime de întreținere. 

În plus, Liebert GXE are un încărcător integrat de 4 amperi care oferă o reîncărcare rapidă a bateriei de până la 90% în doar 3 ore, aspect ce poate fi esențial în cazul unor defecțiuni frecvente la rețeaua principală, precum și un sistem integrat de gestionare a bateriei, pentru a optimiza durata de viață a acesteia și reciclarea. 

Vertiv Liebert GXE include un afișaj color LCD, care îl face ușor și intuitiv de utilizat. Unitatea oferă capabilități de monitorizare de la distanță pentru acces rapid și ușor la infrastructura IT, prin cardul opțional Vertiv Liebert Intellislot Unity Communications și o descărcare gratuită a software-ului Vertiv Power Insight. În plus, clienții se pot baza și pe Serviciile Vertiv LIFE pentru mentenanța UPS-ului și serviciile de asistență tehnică de la distanță, pentru o disponibilitate maximă. 

„Distribuitorii și resellerii caută în mod constant soluții eficiente și rentabile pentru a proteja site-urile IT mici și micro împotriva întreruperilor de curent”, a declarat Andrea Ferro, vicepreședinte Channel, IT și aplicații Edge pentru Vertiv în EMEA. „Cea mai recentă prezență din portofoliul nostru Channel oferă toate caracteristicile cheie și capabilitățile de performanță necesare într-un UPS online cu dublă conversie la un preț accesibil, care permite întreprinderilor mici și mijlocii din toate industriile să folosească cele mai noi tehnologii și să-și accelereze călătoria de transformare digitală.”


Partenerii Channel Vertiv pot profita de o gamă completă de extensii de garanție și programe de service special concepute pentru sistemele UPS monofazate, care pot fi reînnoite astfel încât să acopere întregul ciclu de viață al produsului. Programele de service Vertiv sunt disponibile în anumite țări, verificați pe Vertiv.com disponibilitatea pentru anumite țări sau contactați reprezentantul local.

Ca parte a portofoliului de Channel Vertiv, Liebert GXE le oferă resellerilor EMEA din țările participante șansa să acumuleze puncte prin Programul de stimulente Vertiv (VIP), care le permite partenerilor să câștige cu ușurință recompense fără a fi nevoie de nicio raportare. Punctele bonus sunt încărcate lunar în Vertiv Partner Portal, iar partenerul trebuie doar să se conecteze pentru a le valorifica.


Categorii

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!