Sălbăticia Europei include unele dintre cele mai rare și cele mai periclitate specii de pe continent. În data de 13 februarie, la ora 20:00, televiziunea Viasat Nature difuzează episodul 3 al seriei documentare „În sălbăticia Europei”, dedicat zimbrului sălbatic european, iar telespectatorii vor avea ocazia de a afla despre eforturile de reîntroducere a acestuia în Europa, cu precădere în Munții Țarcu, din Carpații Românești.
Zimbrul. Puternic, dar grațios, cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul european era cândva aproape dispărut, dar acum își reia încetul cu încetul teritoriul.
Timp de mii de ani, aceste creaturi antice au fost o caracteristică a peisajului european. Desene vechi de 15.000 de ani, precum cele din peșterile Altamira din Spania, ne indică ce semnificație au aceștia în istoria omenirii. Zimbrii de stepă, strămoșii zimbrilor de astăzi, au fost cel mai probabil o sursă importantă de hrană pentru oamenii din epoca de piatră.
În epoca modernă, zeci de mii de zimbri cutreierau prin pădurile și câmpiile Europei. Însă, de-a lungul timpului, oamenii nu numai că au intensificat vânătoarea de zimbri, ci și au tăiat o mare parte din pădure, distrugându-le habitatul.
În Europa, ultimul zimbru sălbatic a fost împușcat în 1927 în Caucaz.
Întreaga populație sălbatică de zimbri europeni de astăzi provine din 12 animale ținute în captivitate. Azi, habitatul zimbrilor se întinde din Carpații României, în Germania, până la coasta olandeză a Mării Nordului.
Aflați în Carpații Meridionali, munții Țarcu, cunoscuți pentru pădurea lor virgină, oferă spațiu de explorare uneia dintre cele mai mari populații de zimbri sălbatici din lume. Peste 150 de specii de plante și plante medicinale cresc aici în cele mai bune condiții. Multe dintre ele sunt hrana ideală pentru zimbri, care, la două sute de ani după ce au dispărut de aici, repopulează regiunea.
Majoritatea celor peste 60 de exemplare care trăiesc aici provine din grădini zoologice și din programe de reproducție. În Munții Țarcu, reintroducerea zimbrului a început în 2014, cu exemplare dintr-o rezervație din Germania, de la Springe, un mic sat de lângă Hanovra. Rezervația de zimbri din Springe a fost cândva un teren de vânătoare regal. Ca parte a unui efort de salvare a speciei, zimbrii sunt crescuți acolo de mai bine de 90 de ani. Din 1928, în Springe s-au născut peste 370 de zimbri și toți au nume care încep cu SP, astfel încât să fie clar de unde provin.
Zimbrii europeni sunt strâns înrudiți cu verii lor americani și sunt ultimele bovine sălbatice din Europa. Se trezesc la prima rază de lumină și dimineața devreme, turma se grupează pe pajiști pentru a pleca în căutare de hrană. Mănâncă multe ore pe zi, iar hrana lor zilnică poate fi de până la 60 kg. Pentru asta, zimbrii pot parcurge distanțe uriașe. Terenul divers le asigură o dietă foarte variată. Spre deosebire de bovinele domestice, ei pot digera bine plante lemnoase ori mai vechi, ceea ce le permite accesul la diferiți nutrienți. Având instincte foarte dezvoltate pentru a găsi hrană, ei preferă lăstărișul de zmeur, mur, salcie. Toamna mănâncă castan și fagi, pentru a stoca energie pentru iarnă.
Zimbrii sunt înotători pricepuți. Le place apa, dar și să se scalde în nisip pentru a scăpa de insectele de pe piele. Aceste băi controlează creșterea vegetației și expun suprafețe mari de nisip, deschizând astfel calea pentru tot felul de alte animale mai mici, ca reptilele sau insectele.
Când năpârlesc, ei se freacă de copaci pentru îndepărta lâna uscată. Aceasta, foarte asemănătoare celei de oaie, foarte moale și pufoasă, este folosită de păsări pentru a-și construi cuiburile.
Zimbrii pot atinge vârsta de 25 de ani.
Este ușor să distingem între masculi și femele. Taurii sunt întotdeauna cu o treime mai mari decât femelele. Taurii adulți pot ajunge până la o greutate de 1000 de kilograme. În ciuda greutății și înălțimii lor (pot depăși 2 metri), bizonii rămân svelți și agili și pot alerga chiar și cu 60 km/ oră.
Nu au cel mai bun simț al văzului, dar lua urma unui miros de la până la 2 km distanță, având de asemenea un auz destul de bun.
O turmă este formată din femele, conduse de una dominantă. În mod uzual, ea este cea mai în vârstă și cea mai experimentată, treaba ei fiind să orienteze migrațiile și să dea exemplu.
Taurii trăiesc singuri, cu excepția sezonului de reproducere din august, când se luptă pentru cele mai bune femele. Aceste lupte stabilesc dominația și drepturile de împerechere. Lupta se termină în mod normal când unul dintre tauri renunță, dar poate duce la răni grave, potențial fatale. Fiecare taur se împerechează cu mai multe femele și petrece câteva zile cu ele.
Primii pui se nasc exact nouă luni mai târziu. La naștere, un vițel cântărește aproximativ 27 de kilograme. În primele douăsprezece luni de viață, ei beau în principal laptele mamei lor.
Odată ce au atins maturitatea sexuală, tinerii tauri părăsesc turma.
Întrucât toți zimbrii europeni de astăzi provin din doar o duzină de animale, unul dintre cele mai mari riscuri pe termen lung pentru supraviețuirea lor este bazinul genetic mic, care poate da naștere la diverse boli. Drept urmare, împerecherea lor este monitorizată îndeaproape și înregistrată într-o „carte genealogică”.
Astăzi, peste 6000 de zimbri trăiesc în Europa în sălbăticie. Încă sunt considerați pe cale de dispariție. Pentru a avea șanse de supraviețuire, turmele trebuie să devină mult mai mari. Au nevoie de spațiu și de ecosisteme sănătoase. Și au nevoie ca oamenii să-i accepte și să-i lase să prospere în habitatul lor, cu toate consecințele pe care le poate avea acest lucru.
Episodul 3 al documentarului În sălbăticia Europei (sezonul 1, Germania, 2020) poate fi urmărit în 13 februarie, orele 20:00, la Viasat Nature.
Comentariul va fi postat dupa aprobare