Drumul hârtiei – din păduri responsabil gestionate, până pe rafturile magazinelor

Bogdan Chirea
0

Când aleg un produs din hârtie de pe rafturile supermarketurilor, mulți clienți nu bănuiesc ce drum lung au avut de străbătut unele produse, prin ce etape succesive au trecut - de la stadiul de arbore, la celuloză, care se transformă apoi în produse de calitate premium pentru folosința oamenilor. 

Pe 21 Martie, potrivit unei rezoluții adoptate de ONU este sărbătorită Ziua Internațională a Pădurilor. Cu această ocazie, Pehart, cel mai mare producător și procesator de produse din hârtie pentru uz casnic din România și unul din cei mai mari producători de hârtie tissue din sud-estul Europei, ne îndeamnă să reflectăm la rolul pădurilor în viața oamenilor. Totodată, atrage atenția asupra necesității protejării naturii, o responsabilitate a fiecărui cetățean și, cu atât mai mult, a companiilor (din industria hârtiei și nu numai). 

„O pădure este pentru comunitate exact ca un frate mai mare”, spune Daniel Rusan, Procurement Manager al Pehart Grup. „Pădurile oferă societății tot sprijinul de care are nevoie să se dezvolte frumos. Ar trebui să le întoarcem această favoare, având grijă de ele”, mai spune managerul de achiziții al Pehart. Compania își selectează cu atenție furnizorii și utilizează în producție doar celuloză certificată, din păduri special crescute în acest scop. Mare parte a materiei prime vine de departe, din Suedia, pentru că în România producția de celuloză este aproape inexistentă. Cea mai veche fabrică de hârtie din România, cu tradiție de aproape două secole, Pehart se concentrează pe sustenabilitate în tot lanțul de producție – de la materia primă provenită din surse atent verificate, la procesul de producție în care sunt folosite tehnologii performante, alternative mai sustenabile și economice ale practicilor convenționale. 

Celuloză certificată sau hârtie reciclată?

Dacă fanii Pufina, cel mai popular brand al Pehart, ar dori să afle care este drumul pe care l-au parcurs articolele din această gamă, din stadiul de celuloză, până la cel de produs finit, ar descoperi că povestea lor începe în pădurile din sudul Suediei. Pehart își selectează cu rigurozitate furnizorii, iar Södra, cel mai mare grup de proprietari din industria forestieră suedeză, este principalul furnizor de celuloză certificată al companiei românești. 

„Întreaga suprafață a pădurii se află sub certificare FSC. Aceasta înseamnă că e bine gospodărită și că există un sistem eficient de combatere a tăierilor ilegale. Respectarea cerințelor sistemului de certificare FSC contribuie efectiv la conservarea valorilor sociale, culturale și de mediu pe care le reprezintă pădurea”, explică reprezentantul Pehart. Pădurile sunt controlate printr-un sistem informatic complex care oferă date despre floră, faună, lucrările care trebuie efectuate și zonele aferente. Sunt create adevărate ecosisteme, în care tăierile sunt strict controlate. Mai mult, proprietarii au obligația să lase 10% din suprafața pădurii virgină, iar în spațiile protejate nu au voie să intre nici chiar proprietarii.

În contextul preocupării generale pentru sustenabilitate, se ridică întrebarea care e varianta cea mai prietenoasă cu mediul, celuloza certificată sau hârtia reciclată? „Avantajul pe care-l are celuloza este că nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma. Dacă este fabricată din lemn dintr-o pădure gestionată sustenabil, celuloza este o materie primă care nu consumă mai multe resurse față de cele care se regenerează în mod natural. Nu consumi mai mult decât îți poate oferi planeta”, explică Daniel Rusan. 

Cât privește hârtia reciclată, pentru ca aceasta să ajungă la calitate superioară este necesară utilizarea intensă de produse chimice pentru descernalizare. „Nu există procese mecanice care să poată îndepărta cerneala de tipar existentă pe deșeurile de hârtie sau diferitele substanțe chimice sau organice care se regăsesc pe acele deșeuri”, mai spune Daniel Rusan. 

Sustenabilitate în industria hârtiei – modelul Pehart

Când celuloza ajunge în fabricile Pehart, intră pe liniile de producție pentru a fi transformată în produse pentru uz casnic sau industrial, din România și alte 18 țări din centrul, estul și sudul Europei. Cea mai veche fabrică de hârtie din România, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1837, este totodată și cea mai modernă. Pehart a realizat anul trecut investiții de peste 10 milioane de euro în tehnologii inovatoare, ecologice și care optimizează eficiența operațională. Spre exemplu, în fabricarea produselor Pufina Natura, care sunt 100% celuloză certificată, nu sunt folosiți adezivi, ci apă, iar ambalajele sunt din folie reciclabilă, biodegradabilă. 

„Sustenabilitatea este unul dintre principiile care stau la baza activității noastre și pe care-l declinăm la nivelul fiecărui departament”, spune Raluca Păun, consultant de marketing al Pehart Grup. „Procurăm celuloză din surse sigure, o prelucrăm pe linii de producție cu tehnologii de top din industrie, care reduc la minimum poluarea și optimizăm consumul de ambalaje. Pentru gama Pufina Natura spre exemplu, acestea sunt 100% reciclabile și biodegradabile. 

În același timp, dezvoltăm programe de implicare în comunitate, o direcție cu tradiție îndelungată la Pehart. Sprijinim comunitățile locale prin oferirea de produse pentru spitale și școli, prin susținerea echipelor sportive, cât și prin campanii de împădurire”, mai spune Raluca Păun. Din fabricile Pehart, produsele finite ajung în supermarketuri cu trenul, o opțiune pe care compania românească o consideră mult mai puțin poluantă. 

Astfel, drumul hârtiei păstrează de la un capăt la celălalt practicile sustenabile în cazul Pehart, iar tendința va continua anul acesta. „În 2023 vom investi aproximativ 8 milioane de euro în proiecte pentru reducerea consumurilor, implicit a amprentei de carbon”, spune Daniel Rusan, manager de Achiziții al Pehart Grup.  

CP

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!