DIVA difuzează telenovela „Până ce banii ne vor despărți”

Bogdan Chirea
0
Până ce banii ne vor despărți

Din 3 aprilie, de luni până vineri, de la ora 17:30, la DIVA facem cunoștință cu un cuplu care are parte de peripeții intense în serialul „Până ce banii ne vor despărți” (Hasta que la plata nos separe, 2022).

Difuzată în porții de câte două episoade,  telenovela columbiană spune povestea unei iubiri deloc convenționale. Protagoniștii serialului sunt doi străini ale căror vieți se intersectează, tragicomic, într-un iureș de sărăcie, bogăție, gelozie și evenimente care par a fi predestinate. 

Povestea TV este un remake al unei telenovele columbiene cu același titlu, din 2006-2007, cu Marcela Carvajal, Victor Hugo Cabrera și Maria Helena Döering. Și este scrisă de Fernando Gaitán („Cafea cu parfum de femeie”). Din distribuție fac parte și celebrii actori mexicani Laura Flores și Alejandro Tommasi. 

În „Până ce banii ne vor despărți”, Alejandra Maldonado (Carmen Villalobos) și Rafael Méndez (Sebastián Martínez) aparțin unor lumi diferite. Ea este o afaceristă de succes, dintr-o familie aristocratică, care administrează cu succes o reprezentanța auto și care are un logodnic atrăgător, Luciano (Gregorio Pernía). 

El este un vânzător ambulant carismatic și modest, care se iubește cu vecina lui, Vicky (Juliette Pardau). Când Alejandra și Rafael sunt implicați într-un tragic accident auto, viețile le sunt date peste cap de o serie de evenimente care par a fi menite să-i determine să formeze un cuplu. 

Rafael trebuie să facă tot posibilul, pentru a-și plăti datoria către Alejandra. Iar cei doi protagoniști ajung să fie legați printr-un contract care le va testa personalitatea, limitele personale și rezistența la stres. În timp, Rafael este copleșit de gelozia iubitei lui, iar Alejandra se satură de detașarea lui Luciano, care este mai obsedat de cicatricile pe care i le-a produs accidentul, decât de starea ei psihică. 

Eroii poveștii TV se apropie din ce în ce mai mult, în ciuda faptului că rudele și apropiații lor (dar și diferențele socio-economice dintre ei) le stau constant în cale. Va triumfa oare dragostea sau banii îi vor despărți definitiv?

Pentru a descoperi cum începe povestea lor de dragoste, nu ratați premiera telenovelei columbiene „Până ce banii ne vor despărți”, difuzată la DIVA din 3 aprilie, de luni până vineri, de la ora 17:30!


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!