History Channel, donație de cărți pentru 25 de școli din România

Bogdan Chirea
0
cărți history channel

HISTORY Channel dedică luna martie femeilor care au făcut istorie, continuând să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de școli românești.

Campania este intitulată „HERSTORY” și este o continuare a edițiilor din 2019 și 2021, realizate în parteneriat cu Salvați Copiii România și Libris.ro, în urma cărora peste 23.000 de elevi și profesori din 50 de unități școlare din toată țara au beneficiat de cărți de istorie. 

Unitățile de învățământ beneficiare sunt din următoarele județe: Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea și capitala - București, cu un număr estimativ de 16.000 de elevi și profesorii lor care vor avea acces la unele dintre cele mai noi titluri din istoria României și a Europei. 

Fiecare școală cuprinsă în proiect va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România și străinătate. Această ediție este dedicată în totalitate studiului personalităților feminine care au făcut istorie, atât din România, cât și din lume. 

16 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 10 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoarele selectate menționăm Adriana Babeti, Ruxandra Cesereanu, Olga Lengyel, Diana Mandache, Tatiana Niculescu și Mihaela Simina. 

Elevii și profesorii lor vor putea aprofunda cărți despre femei de seamă din istoria neamului nostru, dar și din istoria lumii, printre care Regina Maria a României, Regina Elisabeta a II-a, Sissi, împărăteasa Austriei, vor putea studia faimosul jurnal al Annei Frank, dar și mărturiile Olgăi Lengyel, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz originară din Cluj. Volumele acoperă și relatări despre personalități feminine mai puțin cunoscute care și-au lăsat amprenta asupra istoriei lumii, de la începuturi până în prezent. 


Pentru a treia ediție a campaniei, HISTORY Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro - cea mai mare librărie online din România - care a susținut campania cu selecția și distribuția unora dintre cele mai noi și interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoașterea istoriei, și Salvați Copiii România - membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor - care a sprijinit acțiunea cu localizarea unităților școlare care au cea mai mare nevoie de cărți.


Emisiuni dedicate femeilor care au schimbat cursul istoriei, la HISTORY Channel

HISTORY Channel marchează, de asemenea, Luna Femeii prin intermediul unei serii de programe speciale care se concentrează pe poveștile uimitoare ale femeilor care au făcut și chiar au schimbat cursul istoriei:  Goana după submarinele naziste, ce are premiera miercuri, 8 martie, de la ora 23:00, spune povestea puțin cunoscută a Serviciului Naval Regal Feminin (WRNS) care a ajutat la scufundarea temutelor submarine naziste. Mini-seria Autopsie regală (Premiera joi, 23 martie, de la ora 21:00) Alice Roberts, profesor în antropologie biologică, investighează cauza morții a doi dintre cei mai faimoși monarhi britanici, Regele Charles al II-lea și Regina Elisabeta I.

Podcastul HERSTORY

Pe 8 martie, HISTORY Channel  va lansa un podcast special ce evocă 3 personalități istorice feminine mai puțin cunoscute din România: Elena Ghica - una din primele femei alpinist din lume, prima care a urcat pe Vf. Mönch din Alpii Elvețieni, unde e arborat steagul României, Sarmiza Bilcescu - prima româncă avocat și prima din lume doctor în Drept, și Sabina Cantacuzino-Brătianu - un model de personalitate feminină ideal de evocat oricând prin modul său de viață și prin activitatea sa.

Podcastul este realizat de istoricul Mihaela Simina, care a produs și podcast-ul “Regina Maria: Fapte și vorbe”. Podcastul HERSTORY va fi disponibil pe toate rețelele majore de streaming (Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts) precum și pe contul oficial de YouTube al HISTORY Channel. 
„În cea mai mare parte a istoriei, Anonimul era o femeie”, ca să o parafrazăm pe scriitoarea engleză Virginia Woolf. Acesta este și motto-ul campaniei noastre. Femeile au adus contribuții importante în diverse domenii, cum ar fi știința, literatura, politica și arta dar contribuțiile lor au fost adesea ignorate sau trecute cu vederea de istoria tradițională. Cu toate acestea, rolurile lor au fost esențiale și contribuțiile lor au fost incomensurabile, modelând cursul civilizației umane prin rezistența, creativitatea și puterea lor. Prin proiectul HERSTORY, ne propunem să aducem aduce în prim-plan poveștile și contribuțiile extraordinare ale femeilor în istorie, astfel încât acestea să fie amintite și apreciate”, a declarat Karol Bek, Senior Commercial Director & Country Manager pentru România la A+E Networks CEE.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a declarat: 
„Accesul la lectură este esențial nu doar pentru formarea cognitivă, cât și pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copilului. Cunoașterea este singura formă de putere care permite unui copil vulnerabil să-și depășească vulnerabilitatea socială și să-și construiască un viitor”.
„Un pas esențial pentru cunoașterea rolului și contribuției femeilor în literatura și cultura mondială este accesul la cărți scrise de femei sau despre femei care au schimbat lumea. Prin aducerea titlurilor mai aproape de cititori, în bibliotecile școlare, HISTORY Channel dă șansa tinerei generații să pornească în drumul vieții cu mintea deschisă către diversitate și incluziune. De aceea cred că HERSTORY este mai mult decât o apreciere adusă femeilor extraordinare din istorie, este o invitație la lectură despre vieți fascinante și provocări depășite de femei curajoase, precum și o încurajare a copiilor și tinerilor de astăzi să creadă în puterea cărților de a schimba lumea. Ne bucurăm că Libris este partener într-un astfel de demers și sperăm că volumele alese în proiect să fie o inspirație pentru elevii din școlile beneficiare”, spune Laura Țeposu, CEO Libris. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!