“Mare Bairam” la Club Fabrica din București

Bogdan Chirea
0
mare bairam

Sâmbătă, 1 aprilie, e “Mare Bairam” la Club Fabrica din București. 3 trupe rock, o scenă care le-a văzut pe toate și un shot de “păcăleală” la 20 fix, cu Heartbreak Cinema, Something Stellar și CRIZE! 

Heartbreak Cinema, the new band in town, vin pregătiți să rupă toate barierele. Rebeli, impunători, plini de narativă, cu o imagine cinematică și un sound atent lucrat, ușor alternativ, destul de metal, presărat cu EDM: foarte rock, HBC urcă pentru prima dată pe scenă, direct ca o trupă mare.

Storytime - Heartbreak Cinema începe într-o altă eră, ca proiectul lui Radu Bădilaș, producător/compozitor/basist. Primele 2 EP-uri apar în 2018 și 2020 dar Radu își dorește să cânte live! Așa apare în peisaj Maria Teodora și o nouă versiune HBC, mult mai rock. Rezultatul este EP-ul eponim “Heartbreak Cinema”, lansat la sfârșitul anului trecut. Plot Twist, I Kill Everything I Touch și SIN, dau tonul unei noi ere în underground-ul Bucureștean! Acum, într-o formulă completă, trupa este pregătită să zguduie Fabrica din temelii alături de Alex Mitroi la chitară și Vlad Casian la tobe și apoi să pornească în turneul mondial. 

Something Stellar sunt tot o trupă tânără, lansată anul trecut. Ei ne promit “metal astral”, nu departe ca scop de scenariul ideal american din anii '20, în care un tip intră singur într-un bar, îi spune barmanului “Make me Something Stellar, boy!” și la finalul serii pleacă însoțit de o domniță atrăgătoare.

Something Stellar nu face decât să transpună sonic un gest pe care omul îl întreprinde de la începutul timpului: acela de a-și ridica capul pentru a privi stelele. Cu toții știm că nu o să le atingem niciodată. Dar nimic nu ne oprește să ne lăsăm inspirați de prezența lor. Sub acest motto vor urca pe scenă Vladimir Gheorghiu la voce, Cătălin Boltașu la chitară, Ciprian Almășan la bass și Nestor Petruș la tobe.

And last but not least, ajungem la Crize, o trupă tânără prin vibe și atitudine, căci povestea lor începe în anii 2000. Concerte, albume, EP-uri, single-uri, clipuri, turnee și festivaluri “fără număr” urmate, mai recent de colaborări cu artiști apropiați trupei, din diferite zone ale muzicii. 

Piesele Crize nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic și nu au ca scop să schimbe ceva. Reprezintă pur și simplu o arhivă a unor perspective, încă din primul an al mileniului III, sub un nume predestinat, care caracterizează perfect epoca în care există.

Playlist-ul pentru concert include piese noi și piese timeless. CRIZE lucrează, în prezent, la un nou album iar “Capcana”, primul single lansat, te prinde și te ține acolo. Pe scena din Fabrica îi vom avea, în ordinea de pe tricou pe Dan Alexandru la tobe, Dhope la bass, Adrian Enciu la chitară și Shole la voce. 

Biletele la acest eveniment se găsesc online pe iabilet.ro

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!