PESTE 11.000 PARTICIPANȚI ÎN PRIMA ZI A FESTIVALULUI MASSIF [VIDEO]

Bogdan Chirea
0
massif

Prima zi a festivalului Massif a fost trăită cu bucurie de cei peste 11.000 de participanți veniți din toată țara pentru a trăi o experiență memorabilă alături de prieteni și de artiștii preferați. 

Cei care au ajuns în Poiana Brașov s-au bucurat din plin de atmosfera de festival, iar scenele amplasate în perimetrul evenimentului au oferit participanților un mix de genuri muzicale. 

Unul dintre cele mai așteptati DJ de pe mainstage a fost Dimitri Vegas, artistul care ocupă locul 3 în clasamentul celor mai buni 100 de DJ-i ai lumii. 

Un ,,crowd control” dus la nivelul următor, așa poate fi descris DJ set-ul lui Dimitri Vegas la prima ediție a festivalului Massif. 

,,Am o bucurie imensă de fiecare dată când vin în România, pentru că de fiecare dată experiența e diferită. De această dată sunt în Poiana Brașov alături de MATTN, soția mea. Se întâmplă destul de rar să avem această posibilitate de a fi amândoi pe aceeași scenă a unui festival. Am avut și un moment live împreună pe mainstage-ul primei ediții a festivalului Massif” a declarat Dimitri Vegas. 

Fanii lui Dimitri Vegas s-au bucurat de această conexiune intensă cu DJ-ul lor preferat. Artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anouk Matton aka MATTN, o poveste care a ajuns și pe scena principală a festivalului Massif.

MATTN a deschis set-ul lui Dimitri Vegas. Cei doi au mai fost împreună pe scenele marilor festivaluri ale lumii, dar a fost pentru prima dată când s-a întâmplat ca MATTN și Di-mitri Vegas să aibă un astfel de moment. În timpul show-ului ei, MATTN a avut un moment special cu Alexandra Stan.


Delia, Grasu XXL și Ștefania au cântat live pe scena principală a festivalului Massif, iar fanii i-au acompaniat pe melodiile preferate.

Scenele G.O.A.T. (Greatest Of All Time) și Retro Fantesia au fost pline de iubitori ai celor mai mari hituri din istoria muzicii, de mixuri noi și inedite, de la pop, rock, hip-hop, trap, muzică electronică și folclor autentic. Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu au umplut scena G.O.A.T. și au încins atmosfera cu un spectacol live de neuitat.

Peste 11.000 de participanți sunt așteptați în a doua zi a festivalului Massif. Inna, Kadebostany, Quintino, Dirty Nano, Killa Fonic și Alex Super Beats se numără printre artiștii care vor urca pe scena principală.

Andreea Esca și Otravă, The Hollygood Gang, David Ciente, Damian Drăghici și Or-chestra Damian & Brothers vor anima atmosfera în scena G.O.A.T., iar scena Retro Fantesia îi așteaptă pe fani cu remixuri ale celor mai cunoscute piese rock, pop și dance din anii 80 până în prezent.


Organizatorii reamintesc planul de mobilitate creat împreună cu autoritățile locale pentru accesul în Poiana Brașov. În perioada festivalului Massif, în intervalul orar 11:00 - 01:00, accesul în stațiune pe ruta Brașov - Poiana Brașov este permis numai transportului public, autospecialelor MAI, mașinilor acreditate, operatorilor privați de transport și firmelor de ridesharing. 

Cei care sunt cazați în unitățile hoteliere din Poiana Brașov și vin cu mașina personală pot ajunge la destinație, între 11:00 și 01:00, numai pe ruta Râșnov – Poiana Brașov.

Mijloacele de transport în comun circulă pe ruta Brașov – Poiana Brașov din 10 în 10 minute, în intervalul orar 08:00 – 01:00, pentru a facilita accesul la festival. 

Mijloacele de transport în comun care circulă pe ruta Râșnov (Poligon - parcarea de la Cetate) - Poiana Brașov pleacă din 20 în 20 de minute, de la 8:00 la 00:00.

Festivalul Massif își deschide porțile la ora 12:00, iar petrecerea se termină după miezul nopții.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!