Primele seriale din grila de programe Kanal D2

Bogdan Chirea
0
seriale kanal d2

Kanal D2, noul canal de televiziune din portofoliul Dogan Media International, se pregătește să emită, începând din 2 aprilie, urmând să înlocuiască actualul post de televiziune București TV.

Lansarea postului va avea loc odată cu lansarea celui de-al optulea sezon "Bravo, ai stil!". Și pentru că nu mai este mult până la momentul în care cei din fața micilor ecrane vor putea urmări oferta acestui post TV generalist, Dogan Media a făcut câteva dezvăluiri din grila de programe a acestuia.

Un serial istoric, cu intrigi de Palat, reflectând China secolului al XVIII-lea, și un serial grecesc, cu o poveste dominată de mistere, vor face parte din oferta Kanal D2.

Cinemondo va fi un tronson al serialelor străine, o ofertă variată de povești captivante, special alese pentru Kanal D2, în Day Time, ce vor putea fi urmarite de luni până vineri de la ora 15:00, incepand din 3 aprilie. Producții fresh, premiate la nivel internațional, îi vor invita, în curând, pe telespectatori într-o călătorie prin care aceştia pot descoperi multiple perspective ale unor culturi și spații geografice diferite.

Printre serialele ce vor fi difuzate la Kanal D2, de la ora 15:00, se numără  "Yanxi, Palatul Suspinelor"( Titlul original: “The Story of The Palace Yanxy”) și „Drumul tăcerii"( Titlul original: “Silent Road”), două producții interesante, o alternativă pentru iubitorii genului.

Cu acțiunea petrecându-se în perioada Chinei Imperiale, în timpul domniei împăratului Quian Long (început de secol al XVIII-lea), serialul "Yanxi, Palatul Suspinelor"  spune povestea unei tinere care caută adevărul despre moartea surorii ei. Pentru deslușirea enigmei, femeia intră ca slujitoare în haremul împăratului. Aici va învăța lecții importante despre dragoste, loialitate, sacrificiu. Producția este una grandioasă prin decoruri, costume speciale, atmosferă, ca o adevărată călătorie în timp și spațiu, în China începutului de secol al XVIII-lea.

Producția realizată în China, în 2018, a primit 31 de premii internaționale.

Un alt serial care îi va captiva în curând pe români, la Kanal D2, pe tronsonul orar dedicat Cinemondo, este "Drumul tăcerii". Într-o comunitate puternică și bogată din Atena, în care viața oamenilor pare să se desfășoare fără evenimente majore, dispariția unui autobuz școlar cu tot cu elevi pune pe jar întreaga țară. Ancheta poliției este declanșată, iar piesele unui puzzle șocant, care uimește de la episod la episod, îi va ține pe cei din fața micilor ecrane cu sufletul la gură.

Lansat în 2021, în Grecia, "Drumul tăcerii" e o combinație de dramă și mister, cu intrigă puternică și întorsături de situație specifice genului policier.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!