Scriptica aplicație de digitalizare a companiilor

Bogdan Chirea
0
scriptica

Scriptica, una dintre cele mai noi aplicații din România dedicate digitalizării, oferă o privire în spatele culiselor. 

Lansată în anul 2022 de compania Arhisoft, Scriptica integrează procesele ce țin de interacțiunea în cadrul unei organizații și în exteriorul acesteia cu beneficiarii sau cu alte organizații colaboratoare. Cum?

În primul rând, prin dezvoltarea unui birou digital, care permite urmărirea traseului unei solicitări de la crearea și până la soluționarea acesteia. Beneficiarii pot completa formulare predefinite, respectiv atașa documente din care sunt preluate, cu ajutorul unui motor OCR (recunoaștere optică a caracterelor), detalii necesare organizației. 

Informațiile sunt direcționate către departamentul relevant și, datorită registraturii electronice, solicitarea poate fi consultată în toate etapele. 

De asemenea, Scriptica permite aplicarea de semnături electronice și facilitează comunicarea între departamente, prin înregistrarea activității acestora. Documentele și procesele pot fi stocate, respectiv analizate ulterior prin intermediul modulelor de arhivă și rapoarte.

Mai mult, datorită compatibilității cu alte aplicații web, digitalizarea prin intermediul aplicației implică și posibilitatea colaborării cu alte entități. Astfel, totul, de la înregistrarea unei solicitări, la plata printr-un operator de plăți integrat și finalizarea procesului, este automatizat și se desfășoară în cadrul Scriptica. 

Având o structură modulară și o interfață prietenoasă, aceasta poate fi implementată de orice organizație, indiferent de mărimea acesteia sau de domeniul de activitate.

Funcționalitățile aplicației pot fi testate în mod gratuit prin intermediul unui cont demo.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!