A început Grill Fest pe Plaja Reyna din Constanța

Bogdan Chirea
0

A început prima ediție Grill Fest, cea mai nouă experiență de barbecue și muzică din România, ce are loc în week-endul de 1 mai pe Plaja Reyna din Constanța.

Evenimentul promite super show-uri cu Smiley, Spike, Carla’s Dreams, DJ Project, Manuel Riva și AlbWho

Grill Fest este un eveniment dedicat familiei, prietenilor, bucuriei de a manca si de a imparti; adecvat tuturor categoriilor de vârstă, în incinta festivalului vor fi disponibile activități potrivite familiilor cu copii, tinerilor, dar și vârstnicilor.

Pentru acest eveniment, atât pentru zona de food, experiențe culinare și concerte, intrarea este liberă.

La Constanța, pe plaja Reyna, au loc 3 zile intense de experiențe culinare asigurate de grill chefs faimoși din toată țara care folosesc unele dintre cele mai populare stiluri internaționale de BBQ. Printre aceștia se numără: Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, dar și Smokăreală, D’ale Porcului și Frăția Ceaunelor. Aceștia vor găti 70 de tone de carne, specialități barbecue din peste 50 de țări.

Participanții vor putea descoperi în zona de food picanha pastrami, pulled pork, brisket, burgeri, coaste, porchetta, arrosticini, kebab, mici, cârnați, aripioare, somon, creveți, calamar, calcan, hamsie și multe alte preparate din carne și pește, dar și legume, plus zone de drinks. 


Din meniul Grill Fest nu vor lipsi nici dulciurile: papanași pufoși, waffles, baklava, nachos, popcorn, pancakes și clătite.

În plus, pe 29, 30 aprilie și 1 mai, artiștii tăi preferați vor urca pe scena Grill Fest pentru show-uri memorabile pe malul mării: Smiley, Carla’s Dreams, Spike, DJ Project și mulți alții.

Program
Sambata, 29 aprilie: Spike și DJ Project 
Duminica, 30 aprilie: Carla’s Dreams, Manuel Riva și Partydul Kiss FM
Luni, 1 mai: Smiley și AlbWho
Evenimentul va fi prezentat de Marian Soci.

Pentru siguranța tuturor participanților la eveniment, este interzis accesul în zona de concert cu recipiente metalice sau de sticlă (cutii, conserve, spray-uri, sticle etc.), artificii de orice fel, bagaje voluminoase, obiecte contondente sau obiecte ce pot fi considerate arme. Organizatorul își rezervă dreptul de a restricționa accesul în zona de eveniment persoanelor care dețin astfel de obiecte, celor cu un comportament agresiv sau neadecvat și în cazul depășirii capacității zonei destinate publicului. De asemenea, organizatorul are zero toleranță față de consumul de substanțe interzise.

Întrucât seara temperaturile sunt scăzute, este recomandat ca participanții să poarte îmbrăcăminte adecvată, pentru a se putea bucura la maximum de întreaga experiență în condiții optime.

Pentru o desfășurare cât mai bună a evenimentului, la fața locului vor fi prezenți polițiști, jandarmi și angajați ai firmelor de pază și protecție, plus puncte de prim ajutor și ambulanțe gata să intervină în caz de nevoie. 

Accesul la Grill Fest se va face în fiecare zi începând cu ora 12:00 din strada Pescarilor, dar și din strada Zorelelor. Evenimentul se va încheia în fiecare zi la ora 22.

Grill Fest este un eveniment organizat de Carnexpo, susținut de Kiss FM.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!