Echipa SDC-UTCN a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a obținut, din nou, locul întâi la cea de a XX-a ediție a concursului internațional de inginerie seismică “2023 Undergraduate Seismic Design Competition”, care s-a desfășurat în perioada 11 – 14 aprilie 2023, în San Francisco, California, SUA.
Studenții în inginerie civilă și studenții în arhitectură și urbanism, uniți în pasiunea lor pentru știință și artă, ambiționați și motivați de complexitatea etapelor acestui proiect ce se întinde de la concept și până la execuție, au reușit să îmbine în mod strălucit inovația și cunoștințele de arhitectură, de conformare structurală și de economie.
Participantă de 13 ani la această prestigioasă competiție, echipa SDC-UTCN, ambițioasă, încrezătoare și dornică de afirmare în domeniul ingineriei seismice, a avut în componență studenții Răzvan Mureșan, Denisa Dragomir, Lupu Dávid, Diandra Jula, Claudia Botei, Gittinger András, Nicoleta Legian, Florica Maria Gâvan, Penciu Victor, Cristi Moisi, Secher Leonardo, Teodora Dobrițoiu, consilierii studenți Andrei Mureșan, Sabina Nițulescu, Teodora Cocari, sub îndrumarea domnilor profesorilor Ovidiu Prodan și Paul Mihai Moldovan.
“Seismic Design Competition” este un concurs de inginerie seismică, organizat anual în Statele Unite ale Americii, în cadrul conferinței naționale americane de inginerie seismică a “Earthquake Engineering Research Institute – EERI”. Conferința reunește specialiști din domeniul ingineriei seismice și din domenii conexe acesteia și încurajează studenții din lumea întreagă care studiază ingineria civilă, să se implice într-un mod activ în abordarea științifică a conformării seismice.
Obiectivul concursului este conceperea, proiectarea și realizarea unei structuri multietajate din lemn de balsa care trebuie să reziste la o serie de cutremure simulate și induse cu ajutorul unei platforme seismice. Pe lângă aceste teste dinamice, modelele realizate de către echipele participante sunt evaluate din punct de vedere arhitectural, structural și economic.
Prin noul “titlu mondial” proaspăt cucerit, studenții noștri continuă frumoasa tradiție a situării pe cea mai înaltă treaptă a podiumului acestei prestigioase competiții, reușind să surclaseze universități de renume, cum ar fi: University of Buffalo – locul II;University of California, San Diego – locul III; Cornell University; University of California, Los Angeles; University of Massachusetts Amherst; University of California, Berkeley; University of Memphis; Purdue University; University of Nevada, Reno; University of British Columbia; New York University; The University of Texas at Austin; University of Toronto; etc.
Rezultatele globale ale tuturor anilor precedenți poziționează echipa clujeană pe loc de frunte în această competiție desfășurată mereu alături de universități de prestigiu ale lumii academice mondiale, ediția din acest an reunind 34 de echipe din 9 țări de pe 5 continente.
Locul I obținut acum la cea de a XX-a ediție a concursului international de inginerie seismică “2023 Undergraduate Seismic Design Competition” de la San Francisco, California, SUA, confirmă - o dată în plus - puterea muncii în echipă, a curajului și perseverenței, a cunoștințelor și a competențelor fiecărui membru, puse în slujba unui vis care devine realitate, în fiecare an.
Comentariul va fi postat dupa aprobare